VIDEO. Imagini noi din infernul din Grecia. Un bărbat trece prin foc pentru a se salva

Data publicării:
foc grecia

Imagini noi de la incendiile devastatoare din Gercia de acum şase zile. Un martor a filmat cum a trecut prin foc pentru a-şi salva viaţa.

În imagini se văd flăcări uriaşe pe marginea drumului şi un fum gros care îi înconjoară maşina.

88 de oameni au murit în incendiile devastatoare care s-au produs luni în apropiere de Atena. Este cel mai recent bilanţ anunțat de autorități, după ce o femeie de 42 de ani a murit în această dimineaţă, la terapie intensivă.

Sunt în continuare 48 de oameni în spital, 9 la terapie intensivă, în stare gravă.

Pe de altă parte, începe să se facă lumină în ceea ce priveşte cauza acestor incendii. În cazul unuia dintre cele trei focare a fost vorba de neglijenţă, iar vinovatul a fost identificat. Potrivit presei elene, care citează un raport al pompierilor, vinovat ar fi un localnic. El a încercat să ardă mai multe lemne şi crengi, însă focul a scăpat de sub control şi s-a propagat rapid. Raportul arată şi că suspectul a încercat să ascundă fapta.

Presa elenă face precizarea că aceasta este cauza în cazul unuia dintre cele trei focare. În cazul altor două focare este în continuare luată în calcul ipoteza unui foc pornit în mod intenţionat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri