VIDEO. Prima declarație a Iuliei Skripal după otrăvire

Data publicării:
iulia skripal

Prima declaraţie a fiicei spionului rus Serghei Skripal a fost făcută dintr-un loc unde este ţinută ascunsă de britanici. În vârstă de 33 de ani, Iulia Skripal spune că viaţa ei a fost distrusă. Doreşte să se întoarcă în Rusia, dar fără ajutorul ambasadei de la Londra și numai după ce tatăl său, externat şi el din spital acum trei zile, îşi va reveni.  Vizibil afectată și având la gât cicatricea unei traheotomii recente, tânăra spune că a trecut printr-o experienţă traumatizantă şi le-a mulţumit celor care le-au salvat vieţile ei şi tatălui său. Cei doi au fost otrăviţi cu o neurotoxină la începutul lunii martie în Marea Britanie. În ciuda acuzaţiilor constante, britanicii nu au reuşit să dovească implicarea Rusiei în atac.

Iulia Skripal: „Bună ziua, mă numesc Iulia Skripal. Am venit în Marea Britanie pe 3 martie ca să îmi vizitez tatăl, ceva ce mai făcusem deja. După 20 de zile în comă, m-am trezit şi am aflat că am fost amândoi otraviti. Încă îmi vine greu să accept că am fost amândoi atacaţi astfel. Faptul că a fost folosită o neurotoxină este şocant. Suntem amândoi norocoşi că am supravieţuit acestei tentative de asasinat. Nu vreau să intru în detalii, dar tratamentul a fost invaziv, dureros şi deprimant. (...) Încerc să fac faţă schimbărilor prin care trec, fizic şi emoţional. Iau fiecare zi în parte şi vreau să îl ajut pe tatăl meu până îşi revine complet.

Pe termen lung, sper să mă întorc în ţară. Sunt recunoscătoare pentru ofertele de asistenţă din partea Ambasadei Rusiei, dar, pentru moment, nu vreau să folosesc serviciile lor.

Vreau să repet şi ce am spus în declaraţia de mai devreme: nimeni în afară de noi nu vorbeşte pentru mine sau pentru tatăl meu. Le mulţumesc celor care au fost implicaţi în îngrijirea mea, în această perioadă dificilă a vieţii!”

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...