Viitorul cancelar german, Friedrich Merz, vrea să discute despre armele nucleare europene cu englezii și francezii

Data publicării:
After the Bundestag election - CDU
Friedrich Merz. Foto: Profimedia Images

Viitorul cancelarul al Germaniei, conservatorul Friedrich Merz, doreşte să poarte discuţii cu Franţa şi Marea Britanie cu privire la partajarea scutului armelor lor nucleare, ceea ce nu ar constitui un substitut pentru protecţia nucleară americană a Europei, relatează Reuters, preluată de News.ro.

„Partajarea armelor nucleare este o problemă despre care trebuie să vorbim, trebuie să devenim mai puternici împreună în ceea ce priveşte descurajarea nucleară”, a declarat el duminică într-un interviu la Radio Deutschlandfunk, la o zi după ce a convenit asupra liniilor directoare ale unui acord de coaliţie între partidul său conservator şi partidul social-democrat SPD.

„Ar trebui să discutăm cu ambele ţări (Franţa şi Marea Britanie), întotdeauna şi din perspectiva suplimentării scutului nuclear american, pe care, desigur, dorim să îl vedem menţinut”, a spus Merz.

Germania, din cauza trecutului său din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a obligat la o apărare non-nucleară într-o serie de tratate internaţionale, dar participă la acordurile NATO de partajare a armelor.

Săptămâna trecută, preşedintele Emmanuel Macron a spus că este deschis să discute o extindere a umbrelei nucleare a Franţei la partenerii săi europeni, într-un discurs solemn către naţiune, în care a avertizat că Rusia este o ameninţare pentru întreaga Europă.

La summitul de joi de la Bruxelles, liderii UE au susţinut planurile de a cheltui mai mult pentru apărare, pe fondul temerilor că Rusia, încurajată de războiul din Ucraina, ar putea ataca în continuare o ţară din UE, în timp ce Europa nu se mai poate baza pe SUA pentru a-i veni în ajutor.

Poziţia mai dură a lui Merz cu privire la securitate şi migraţie reflectă un peisaj politic în schimbare în Germania, unde partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a devenit al doilea partid ca mărime din ţară.

Merz a declarat că planurile Germaniei de a înăspri legislaţia privind migraţia nu intră în conflict cu normele pan-europene privind migraţia ce urmează să fie introduse de Bruxelles.

„Vrem solidaritate europeană, dar Germania are, de asemenea, în mod natural, dreptul de a-şi apăra propria securitate şi ordine”, a spus el.

Merz a declarat că doreşte să formeze o coaliţie guvernamentală până la Paşte şi a spus că va face presiuni pentru ca parlamentul în execiţiu să aprobe două pachete financiare majore privind infrastructura şi apărarea, precum şi modificarea normelor care reglementează împrumuturile de stat cunoscute sub numele de „frâna datoriilor”.

Merz şi SPD au nevoie în mod crucial de sprijinul Partidului Verzilor pentru a adopta măsurile, iar Merz a declarat sâmbătă că vor avea loc discuţii intense cu Verzii în această săptămână.

„Vom integra măsuri de protecţie a climei (în aceste pachete)”, a promis Merz în interviul de la radio.

Într-un document de poziţie, miniştrii Partidului Verzilor au declarat că, pentru a sprijini planurile, doresc să vadă în pachetele financiare o proporţie mai mare de fonduri destinate statelor şi municipalităţilor, precum şi bani pentru apărare.

 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Vacanțe dezamăgitoare în locuri de vis: destinații populare pe care turiștii regretă că le-au vizitat
Newsweek
Decizie cu impact la pensie. Instanța a spus dacă stagiul de cotizare suplimentar pentru grupe e contributiv
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partnera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...