Viktor Ianukovici: Sunt și eu vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat în Ucraina

Data publicării:
viktor ianukovici - mfax

Este un coşmar cu care te-ai putea confrunta numai în vis. Dar îl vedem în realitate: război, oameni morţi, oamenii suferă, ţara este dezmembrată”. Acestea sunt declaraţiile făcute de Viktor Ianukovici în primul interviu acordat presei occidentale de la izbucnirea războiului civil. Aflat în Rusia din februarie 2014, după ce a fost îndepărtat de la putere de facţiunile prooccidentale, fostul lider la Kiev şi-a recunoscut în premieră o parte din vină.

„Desigur, între altele, sunt şi eu vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat. Poate că nu am făcut tot ceea ce trebuia”, a recunoscut fostul preşedinte al Ucrainei.

Cu toate acestea, Viktor Ianukovici spune că nu a dat ordinul să se deschidă focul asupra protestatarilor din Piaţa Independenţei, acţiune pentru care este acuzat acum la Kiev de complicitate la uciderea în masă a manifestanţilor.

După tragedia din Piaţa Independenţei, când forţele speciale ucrainene au deschis focul asupra protestatarilor şi au omorât 100 de oameni, Viktor Ianukovici a fugit din ţară cu ajutorul Rusiei. El nu a uitat să mulţumească liderului de la Kremlin.

„Faptul că Vladimir Putin a luat această decizie la recomandarea forţelor sale speciale a fost un lucru corect şi nu este treaba mea. Nu m-a consultat în această privinţă. Desigur, îi sunt recunoscător pentru că a dat ordinul. Mi-a salvat viaţa”, a declarat Viktor Ianukovici, fost preşedinte al Ucrainei.

Pe de altă parte, fostul preşedinte al Ucrainei a declarat că, dacă nu ar fi fost îndepărtat de la putere, Crimeea nu ar fi fost anexată. Cum, însă, acest lucru a devenit între timp fapt, a adăugat el, actualii lideri ai Ucrainei ar trebui să accepte acest lucru pentru a evita un nou război. Deşi Kievul a emis pe numele lui un mandat de arestare, Viktor Ianukovici speră că, într-o bună zi se va putea reîntoarce în Ucraina. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri