Viktor Orban spune că Ungaria va ratifica intrarea Suediei în NATO: „Disputa noastră actuală se îndreaptă spre o concluzie”

Data actualizării: Data publicării:
viktor orban face declaratii
NATO „se apropie tot mai mult de război” în fiecare săptămână, a declarat premierul Ungariei Viktor Orban. Foto: Profimedia Images

Premierul ungar Viktor Orban a asigurat sâmbătă că parlamentul ţării sale este „pe calea bună” de a ratifica în această lună aderarea Suediei la NATO, Ungaria fiind ultimul stat din cadrul Alianţei Nord-Atlantice nu o făcuse, informează AFP.

„Vestea bună este că disputa noastră actuală cu Suedia se îndreaptă spre o concluzie”, a declarat Orban într-o alocuţiune despre starea naţiunii.

„Împreună cu premierul suedez, am făcut paşi importanţi cu scopul de a reface încrederea”, a adăugat el, fără a oferi detalii.

„Vom ratifica bineînţeles accederea Suediei la NATO la începutul sesiunii de primăvară a parlamentului”, a subliniat el.

Viitoarea sesiune a parlamentului ungar începe în 26 februarie.

Ministrul suedez de externe Tobias Billstrom afirmase miercuri că Suedia speră ca parlamentul ungar să ratifice intrarea ţării sale în NATO la începutul sesiunii următoare.

Billstrom a reiterat că nu ar fi existat nicio negociere între Stockholm şi Budapesta cu privire la această ratificare, ca reacţie la invitaţia lui Orban adresată omologului său suedez Ulf Kristersson de a se deplasa în Ungaria pentru a „negocia” această aderare.

Nu este nimic de negociat. Dacă există o vizită, aceasta nu va fi o negociere, premierul a spus-o foarte clar”, a adăugat ministrul suedez, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Budapesta, care şi-a acordat sprijinul în principiu, dar amână de luni de zile ratificarea, cere Stockholmului să înceteze politica de „denigrare” faţă de guvernul ungar, acuzat de derivă autoritară.

După invadarea Ucrainei de către Rusia, Suedia îşi anunţase în mai 2022 candidatura la NATO, în acelaşi timp cu Finlanda, devenită în aprilie 2023 cel de-al 31-lea membru al acestei organizaţii, după ce toţi membrii săi i-au ratificat aderarea.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră următorii bani de la stat în septembrie. Calendarul plăților până pe 21 septembrie pentru familii...
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”...
Newsweek
Vineri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Contează banca la care au cont
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Russell Crowe, la plimbare pe canalele Veneției. Actorul, însoțit de iubita sa și de fiu. Cu ce proiect...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...