Există un argument conform căruia izbucnirile de proteste distructive sunt o caracteristică tradițională a civilizației franceze, mai degrabă decât o contradicție a acesteia. Însă protestele liceenilor din această săptămână, cu incendii la școli din întreaga țară și videoclipuri de pe rețelele sociale care arată o polițistă urmărită de tineri și lovită cu picioarele, un profesor în vârstă bătut pentru că a încercat să oprească actele de incendiere și o femeie arsă la față cu un aruncător de flăcări improvizat, nu conturează o imagine plăcută, scrie jurnalistul Matthew Tostevin în Newsweek.
Provocare pentru Franța și pentru continent
Într-un moment în care o Europă indignată respinge avertismentele președintelui american Donald Trump conform cărora continentul se confruntă cu „ștergerea civilizației” din cauza imigrației în masă și a statelor sociale nesustenabile, imaginile dintr-o țară care aspiră la conducerea europeană nu reprezintă un argument puternic pentru o apărare în acest sens.
Violența are loc într-un moment în care Europa încearcă să demonstreze Rusiei că este serioasă în a combate amenințarea sa. Industria continentului este afectată de o China mult mai competitivă și de impactul războiului din Iran asupra prețurilor la energie. Între timp, Europa aspiră să își păstreze vocea în modelarea a tot, de la ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu până la soarta inteligenței artificiale, pe măsură ce firmele americane și chineze fac progrese.
În acest context, revoltele studențești din Franța nu sunt doar o altă rundă de violență plină ferventă din partea unei generații care se maturizează. Ele arată, de asemenea, provocarea cu care se confruntă un stat și un continent, care sunt întinse la limită, subliniază sursa citată.
Europa la punctul de rupere
Protestele legate de condițiile școlare, orele lungi de lucru și profesorii (care nu fac ce li se spune) au adâncit, de asemenea, polarizarea politică. Printre cei care îi încurajează pe elevi s-au numărat oficiali ai partidului de stânga La France Insoumise al candidatului la președinție Jean-Luc Mélenchon, care a catalogat răspunsul guvernului represiv.
Aceasta situație a atras, la rândul ei, previzibila furie a lui Marine Le Pen și a partidului său anti-imigrație, Rassemblement National. Susținută în mod deschis de Trump, ea este favorita la câștigarea alegerilor prezidențiale de anul viitor, când Emmanuel Macron va trebui să se retragă după două mandate (deși șansele ei ar putea fi, de fapt, mai bune împotriva lui Mélenchon decât dacă ar înfrunta un centrist într-un probabil al doilea tur).
Revoltele au adus din nou imigrația în prim-planul dezbaterii, printre protestatari fiind mulți studenți de origine africană și arabă. Dar există și mulți studenți francezi albi care protestează. Pe măsură ce rata natalității în Franța a scăzut, există pur și simplu o proporție mai mare de studenți de origine imigrantă.
Poate cea mai mare problemă a Franței este că revoltele nu sunt cea mai mare problemă a sa.
Într-o perioadă în care costurile de împrumut au crescut în întreaga lume, împrumuturile Franței au crescut chiar mai rapid decât în cazul țărilor similare. Raportul datorie-PIB este deja de aproape 120%, iar reducerile bugetare și creșterile de impozite propuse nu au schimbat prea mult piețele obligațiunilor sceptice. Spre deosebire de America, Franța nu poate tipări bani în situații extreme pentru a ieși din criză, deoarece face parte din zona euro.
Reducerile la serviciile publice, creșterea impozitelor, o societate îmbătrânită, diviziunile etnice, industria în dificultate și riscul de război par mai degrabă o rețetă pentru o nemulțumire și proteste sporite decât pentru a demonstra stabilitatea civilizației.
Editor : Ș.R.
