Virusologii din Belgia au intrat într-o „grevă a tăcerii” din cauza politicienilor

Data publicării:
Marc van Ranst, virusolog din Belgia, intr-o interventie la televiziunea belgiana
Marc van Ranst, virusolog din Belgia Foto: nieuws365.be

Mai mulți virusologi belgieni proeminenţi au anunţat că nu vor mai acorda interviuri în acest weekend, în semn de protest faţă de modul în care politicienii gestionează epidemia de COVID-19, transmite agenția dpa, preluată de Agerpres.

Omul de ştiinţă Marc van Ranst şi colegii săi, care au apărut frecvent la posturile de televiziune belgiene în timpul crizei coronavirusului, au declanşat ceea ce ei numesc o „grevă a tăcerii”, a relatat postul VRT. Oamenii de ştiinţă spun că politicienii se ascund prea adesea în spatele experţilor şi refuză să acorde interviuri pentru a-şi explica şi apăra politicile de combatere a pandemiei. 

Van Ranst a subliniat totuşi că protestul, care va dura până luni, nu este îndreptat împotriva mass-media, ci a politicienilor, a preciazat VRT.

Virusologul este deranjat cu precădere de intenția autorităților de a anunța măsuri de relaxare, în condițiile în care nu sunt semne că pandemia încetinește, ci dimpotrivă.

Belgia a fost afectată destul de puternic și de actualul val al pandemiei. Potrivit autorităţilor medicale, în ultimele două săptămâni au fost confirmate 150 de cazuri de infectare la 100.000 de locuitori.

Nu este pentru prima dată când personalul medical din Belgia intră în conflict cu politicienii. În luna mai, cadrele medicale de la un spital din Bruxelles i-au făcut o primire de-a dreptul ostilă şefei guvernului, Sophie Wilmes: oamenii, înșiruiți în fața spitalului, s-au întors cu spatele în momentul în care a sosit limuzina premierului. A fost forma lor de protest tăcut față de modul în care guvernul a administrat criza legată de pandemia de coronavirus.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Trucul” folosit de Netanyahu pentru a-l convinge pe liderul Hezbollah că este în...
Digi FM
Imagini virale cu o jandarmeriță în uniformă care defilează pe străzile din București: „Crezi că reziști...
Pro FM
Ștefan Bănică nu a vrut inițial ca fiul său să fie artist: „Mi-a spus să mă fac bucătar sau doctor”
Film Now
Momentul stânjenitor când Melanie Griffith a făcut-o să roșească pe fiica ei, Dakota Johnson, în fața lui...
Adevarul
Viața de film a lui Robin Hood din Munții Apuseni. Totu, cel mai temut bandit din anii '30, trădat de fratele...
Newsweek
Cât trebuie să cotizezi, lunar, la pensie ca să ai un venit sigur la bătrânețe? Unde depui banii?
Digi FM
Radu Ștefan Bănică, protector cu sora lui mai mică, Violeta: "Îndepărtez băieții după ce văd că nu sunt ce...
Digi World
Trei obiceiuri pe care să le prioritizezi pentru o viață lungă. Somnul e mai important decât ai putea crede
Digi Animal World
Spectacol inedit surprins de un fotograf în Israel. O bufniță părea că dansează pe o floare
Film Now
Denzel Washington, actorul care l-a confruntat pe Sean „Diddy” Combs. S-a aflat ce s-a întâmplat la o...
UTV
(VIDEO) Mariah Carey urca Marele Zid Chinezesc pe tocuri de 15 cm. „Cineva trebuia sa ma avertizeze"