Video Volodimir Zelenski anunță o nouă rundă de discuții cu echipa lui Trump. Ce urmează pentru Ucraina

Data publicării:
Zelenskyy meets with Trump at White House
Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu Donald Trump în Biroul Oval, la Casa Albă. Foto: Profimedia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat duminică seară că echipa sa se pregătește pentru o nouă rundă de discuții cu reprezentanții președintelui american Donald Trump. Zelenski spune că Ucraina trebuie să rămână activă în eforturile diplomatice și că Washingtonul împărtășește multe dintre evaluările Kievului privind situația de pe front și atacurile rusești.

„Pe scurt, despre ziua de azi. Au avut loc întâlniri importante. Împreună cu echipa, ne pregătim pentru o nouă rundă de discuții cu reprezentanții președintelui american. Mâine vor fi mai multe detalii”, a declarat Volodimir Zelenski în discursul său video adresat națiunii.

Liderul de la Kiev a subliniat că Ucraina continuă să depună eforturi pentru găsirea unei soluții diplomatice. „Facem tot ce ne stă în putință pentru ca războiul să nu rămână singura opțiune pentru evoluția evenimentelor”, a spus Zelenski.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Președintele ucrainean a afirmat că există puncte de vedere comune între Kiev și Washington în ceea ce privește situația de pe front și atacurile Rusiei.

„Este important faptul că America împărtășește multe dintre punctele noastre de vedere asupra situației – asupra situației de pe front, asupra situației privind atacurile. Trebuie să fim activi și exact așa, activ, lucrăm - fără zile libere”, a adăugat Zelenski.

Vizita reprezentanților lui Trump, amânată

Anunțul vine după ce vizita în Ucraina a reprezentanților speciali ai președintelui Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, a fost amânată săptămâna trecută.

La scurt timp după aceea, directorul CIA, John Ratcliffe, s-a deplasat la Moscova. Donald Trump a declarat ulterior că din vizita acestuia în capitala Rusiei „poate va rezulta ceva”.

În ultimele zile au apărut mai multe informații despre mesajele pe care Ratcliffe le-ar fi transmis Moscovei. Potrivit Axios, una dintre ipotezele vehiculate este că șeful CIA ar fi mers cu o propunere pentru organizarea unui summit trilateral între Donald Trump, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski.

Până în prezent, nu există însă o confirmare oficială că o astfel de întâlnire ar fi fost convenită.

Noul anunț al lui Zelenski indică faptul că, în paralel cu demersurile americane privind Moscova, Kievul pregătește o nouă rundă de contacte directe cu reprezentanții administrației Trump.

Citește și: Rusia spune care e singura situație în care ar folosi arme nucleare împotriva Occidentului: „Răspunsul ar veni imediat”

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine moștenește locuința dacă proprietarul moare fără testament. Situațiile care îi surprind pe mulți români
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Acum 20 de ani voia să divorțeze de soție, azi îi e mai recunoscător ca oricând. Snoop Dogg: "Mi-am dat seama...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Cum îi ajutăm pe copii să accepte că vacanța s-a terminat. Psiholog: „Validați emoția, însă fără să negociați...
Newsweek
Când se plătesc pensiile, alocațiile, indeminzațiile, ajutorul de incluziune în septembrie? Lista completă
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”