Un avion de vânătoare al Chinei a pătruns în Coreea de Sud. Atașatul militar chinez, convocat de urgență

Data publicării:
China

Coreea de Sud a convocat un înalt oficial al ambasadei chineze vineri pentru a protesta împotriva intrării unui avion militar chinez în spaţiul sud-coreean de apărare aeriană, al treilea incident de acest gen de la începutul anului, a anunţat Ministerul Apărării de la Seul, informează Agerpres, care citează Reuters.



Avioane de luptă sud-coreene au interceptat aparatul chinez când a intrat în Zona de identificare a apărării aeriene (ADIZ) sud-coreene, a declarat Statul Major Interarme (JCS) al Coreii de Sud într-un comunicat.

Avionul chinez a zburat mai mult de patru ore într-o zonă din apropierea unei insule stâncoase scufundate, controlată de Seul dar revendicată de Beijing, potrivit JCS.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Geng Shuang, a declarat reporterilor la Beijing că nu avea informaţii despre această chestiune şi Ministerul Apărării chinez la rândul său nu a răspuns imediat la o cerere de a comenta.

Ministerul Apărării din Coreea de Sud a anunţat că l-a convocat pe Du Nong Yi, ataşat militar la ambasada chineză din Seul, şi a cerut Chinei să ia măsuri pentru a preveni astfel de incidente.

„Guvernul nostru şi-a exprimat regretul şi considerăm acest lucru ca fiind extrem de serios", a declarat ministerul sud-coreean într-un comunicat.

Avioane de luptă chineze au făcut incursiuni similare în zona sud-coreeană în februarie şi aprilie, a mai declarat ministerul, cel puţin două cazuri similare fiind înregistrate şi anul trecut.

ADIZ-urile nu sunt acorduri obligatorii din punct de vedere juridic în virtutea unor tratate internaţionale, însă Seulul şi-a extins teritoriul în 2013 pentru a se suprapune parţial cu o nouă zonă declarată de China.

Extinderea zonei Chinei a inclus insula scufundată numită Ieodo, pe care Seulul o controlează cu o platformă de cercetare construită în vârful rocii.

În februarie, Seulul l-a convocat pe ambasadorul chinez pentru a transmite un protest şi Beijingul a declarat atunci că avionul său participa la antrenamente în conformitate cu legislaţia şi practicile internaţionale.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri