Un avion militar de antrenament s-a prăbuşit în Egipt. Toți membrii echipajului au murit

Data actualizării: Data publicării:
avion de antrenament
Foto cu caracter ilustrativ: Shutterstock

Un avion militar de antrenament al forțelor aeriene egiptene s-a prăbuşit luni în timpul unui exerciţiu. Niciunul dintre membrii echipajului nu a supraviețuit, a declarat un purtător de cuvânt al armatei într-un comunicat, fără să precizeze numărul victimelor, potrivit AFP și Agerpres.

„În cadrul desfăşurării activităţii de antrenament a forţelor aeriene, un avion de antrenament s-a prăbuşit în una din zonele de exerciţii din cauza unei probleme tehnice, ceea ce a dus la moartea echipajului”, a indicat purtătorul de cuvânt citat, fără să ofere vreo informaţie despre numărul exact al victimelor sau despre locul accidentului.

Armata egipteană dispune de o flotă diversă de avioane de vânătoare şi elicoptere, provenind în special din Rusia, SUA şi Franţa.

Accidentele cu avioane militare sunt totuşi rare în Egipt, în pofida câtorva semnalate în ultimii ani.

În noiembrie 2024, doi ofiţeri ai Forţelor aeriene şi-au pierdut viaţa în timpul unui exerciţiu de zbor.

Cu doi ani înainte, un avion de vânătoare s-a prăbuşit fără a provoca victime. În decembrie 2019, un pilot a supravieţuit unui accident, reuşind să se catapulteze, aminteşte AFP.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasează Lia Olguța Vasilescu de la Primăria Craiovei. Studiile pe care le are edilul
Digi FM
Michael Douglas recunoaște aventura secretă de pe platourile Basic Instinct. Nu a fost cu Sharon Stone: "Eram...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, apariție provocatoare la 45 de ani. A pozat fără probleme în fața fotografilor, într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani...
Newsweek
Aerul condiționat te poate încălzi mai ieftin iarna decât crezi. Trucul simplu de setare care face diferența
Digi FM
Dulceață de gutui ca la bunica. Rețetă tradițională pentru o dulceață aromată, cu o culoare roșiatică superbă
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
A crezut că își mângâie câinele, dar a descoperit altceva în pat. Ce a descoperit când a aprins lumina...
Film Now
Tom Cruise, eșec cu "Digger". Regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu recunoaște: "E, cu siguranță, un film...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”