„Un barbarism la care nu te-ai aștepta”. Un tânăr își face selfie în fața unei tinere lovite de tren

Data publicării:
selfie

Gestul unui tânăr i-a șocat și revoltat deopotrivă pe italieni. După ce o tânără din Canada a fost lovită de tren și rănită grav, echipajele de urgență au ajuns imediat pentru a-i acorda primul ajutor. În timp ce paramedicii încercau să o ajute, la doar câțiva metri distanță, pe peron, un tânăr își făcea un selfie, încercând să prindă pe fundalul fotografiei femeia lovită de tren, scrie BBC News.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La rândul său, bărbatul a fost surprins chiar în timp ce își făcea selfieul de către un alt fotograf, care a postat-o online, afirmând că „ne-am pierdut complet simțul eticii”.

Ulterior, poliția l-a oprit pe tânărul care și-a făcut selfieul și l-a obligat să șteargă imaginea din telefon.

Însă fotografia a stârnit revolta italienilor și a presei. Imaginea a ținut prima pagină a mai multor publicații și a fost subiect de dezbatere în numeroase emisiuni TV și radio.

„Rasa umană galopează spre extincție”, a comentat Nicola Savino, moderatorul unei emisiuni radio. „Este vorba despre un cancer care erodează internetul”, arată un comentariu publicat de La Stampa. „Un barbarism la care nu te aștepți: selfie în fața unei tragedii”, a scris fotojurnalistul Giorgio Lambri, cel care a surprins scena, într-un editorial pentru Liberta.

Femeia lovită de tren a fost transportată de urgență la spital, unde medicii au fost nevoiți să îi amputeze un picior pentru a-i salva viața. Acum, ea se află în afara oricărui pericol. 

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Taxă în plus pentru moștenitorii care amână succesiunea. Cât plătești după doi ani
Digi FM
Țara europeană, iubită de români, care oferă până la 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
După 24 de ani de „război”, Phil Collins și Paul McCartney s-au împăcat. Replica banală care a declanșat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Rusia amenință cu un „război spațial la scară largă" dacă Occidentul blochează constelația rusă Rassvet
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Demi Moore rupe tăcerea după 30 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a primit salariul record pentru...
UTV
Ilona Brezoianu a postat un meaj dur pentru Ian dupǎ ce a urinat pe scenă. „Ești caracter 0 barat”