Un bărbat care nu a respectat regulile de izolare a băgat în carantină mii de locuitori din Beijing

Data actualizării: Data publicării:
autoritati chineze in beijing verifica documente pe strada
Un bărbat din Beijing este vizat de o anchetă pentru încălcarea regulilor de izolare. Foto: Profimedia Images

Un bărbat din Beijing este vizat de o anchetă pentru încălcarea regulilor de izolare, după ce fapta sa a dus la plasarea în carantină a mii de rezidenţi, au anunţat autorităţile chineze.

Orașul, vizat o perioadă de măsuri de izolare, a închis şcoli, magazine neesenţiale şi locuri publice la începutul lunii după o reapariţie a epidemiei de coronavirus, relatează AFP, citată de Agerpres. Astfel,  membrii gospodăriilor în care au fost înregistrate cazuri pozitive de COVID-19 trebuie să rămână în izolare.

Autorităţile chineze au declarat că un bărbat din Beijing, în vârstă de 40 de ani, a încălcat regulile anti-COVID şi a ieşit din locuinţă. El este vizat de o anchetă.

Localnicul, care s-a deplasat la un centru comercial cu "risc ridicat" pentru sănătate, trebuia să se auto-izoleze.

Fiind testat pozitiv, abaterea sa a condus la plasarea a 250 de vecini într-un centru de carantină, în timp ce alţi 5.000 de rezidenţi au fost nevoiţi să se izoleze la domiciliu.

Capitala Beijing s-a confruntat la începutul lunii mai cu un focar epidemic care a depăşit 1.700 de cazuri de contaminare, o cifră ridicată pentru China, care aplică o politică strictă zero-COVID.

Îmbunătăţirea situaţiei sanitare în ultimele zile a permis reluarea unei mari părţi a circulaţiei în oraş, în timp ce prezenţa fizică la locul de muncă a fost din nou autorizată luni în anumite cartiere, mai scrie sursa citată. 

Cu toate acestea testele de screening sunt încă necesare pentru accesul în locuri publice, inclusiv în supermarketuri.

Parcurile din capitala chineză s-au redeschis la 50% din capacitate, inclusiv Ritan din centrul Beijingului.

Şcolile sunt încă închise şi nu a fost oferită o dată în legătură cu redeschiderea lor.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri