Un cadavru îngropat de 25 de ani într-o pivniță din Austria a fost descoperit în timpul unor lucrări de renovare

Data publicării:
22Â 3.11.2024, Handenberg AUT, Unterwegs in Oberösterreich, Symbolbild, Verschiedene Themenbilder, Themenbild, im Bild D
Poliția austriacă a lansat un apel adresat unor eventuali martori, în încercarea de a elucida acest caz misterios. Foto. Profimedia Images

Poliţia austriacă caută indicii după descoperirea unui cadavru în pivniţa unui imobil din Viena, ancheta sa dezvăluind marţi că acesta a fost îngropat în acel loc în urmă cu 25 de ani, informează AFP, preluată de Agerpres.

În aprilie, nişte muncitori au găsit cadavrul înfăşurat ermetic în saci de plastic şi îngropat într-o pivniţă din districtul Margareten, în timpul unor lucrări de renovare.

Alertaţi de mirosul insuportabil, aceştia au contactat poliţia.

„Numeroasele analize medico-legale şi ştiinţifice au stabilit că trupul era îngropat în acel loc de aproximativ 25 de ani”, a precizat direcţia regională într-un comunicat de marţi, menţionând „indicii clare care sugerează o crimă”.

Identitatea victimei - „un bărbat slab, de aproximativ 1,70 metri, în vârstă de circa 30 de ani” - nu a putut fi stabilită în acest stadiu.

Poliţia a publicat fotografii cu treningul vişiniu pe care bărbatul îl purta şi a lansat un apel adresat unor eventuali martori, în încercarea de a elucida acest caz misterios.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce face bani Adrian Veștea şi ce meserie are la bază premierul desemnat. Averea, proprietățile și...
Digi FM
"Să vă ierte Dumnezeu. Cu noi va fi mult mai greu". Tudor Chirilăm critici pentru Nicușor Dan după...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nu-ți dau această piesă!”. De ce Linda Perry nu a vrut ca celebra Christina Aguilera să cânte melodia...
Film Now
Noul SF al lui Spielberg despre extratereștri domină în cinematografe. Fanii, cuceriți rapid de „Disclosure...
Adevarul
Mizele din spatele desemnării lui Adrian Veștea. Cum vrea Nicușor Dan să blocheze anticipatele și să izoleze...
Newsweek
Un pensionar cu grupe de muncă obține în instanță creșterea pensiei. Ajunge la 5.100 lei cu o cerere
Digi FM
Adrian Mitroi, despre efectul real al inflației record: „Ne întoarcem la parizer cu muștar!"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Russell Crowe, dezvăluiri despre „Gladiator”. De ce a refuzat scenele intime cu Connie Nielsen: „Ar fi...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme