Un columbian, pus sub acuzare în cazul asasinării preşedintelui haitian. Planul inițial nu viza uciderea lui Moise, dar a fost schimbat

Data publicării:
inmormantare jovenel moise
Funeraliile preşedintelui haitian Jovenel Moise. Foto: Profimedia

Un fost militar columbian, arestat în urmă cu două zile în Panama, a fost inculpat în Statele Unite pentru presupusa sa participare la asasinarea preşedintelui haitian Jovenel Moise în iulie, a anunţat Departamentul american de Justiţie.

Mario Palacios, 43 de ani, este acuzat că a făcut parte dintr-un grup de aproximativ 20 de bărbaţi care l-au ucis pe Jovenel Moise şi au rănit-o grav pe soţia sa în reşedinţa sa prezidenţială din Port-au-Prince la 7 iulie.

El a fost arestat luni, în Panama, în timpul unei escale a unui zbor din Jamaica, unde se refugiase după asasinat, şi cu destinaţia Columbia. Mario Palacios a fost extrădat în cursul serii la Miami unde urma să apară marţi în faţa instanţei.

El riscă închisoarea pe viaţă, a precizat Departamentul de Justiţie într-un comunicat.

Potrivit poliţiei federale americane, Mario Palacios a fost recrutat în iunie 2021 pentru a-l aresta şi răpi pe preşedintele haitian. Planul s-ar fi schimbat apoi, iar grupul, condus de un bărbat identificat drept "co-conspirator numărul 1", a fost însărcinat să-l omoare pe Jovenel Moise.

Acest bărbat, cu dublă naţionalitate haitiană şi americană, se află în detenţie în Haiti. După asasinat, columbianul a fugit în Jamaica unde a fost arestat şi a colaborat cu anchetatorii americani, înainte de a fi expulzat luni spre Columbia, scrie Agerpres.

Interceptat în Panama, Mario Palacios, sub efectul unei notificări roşii a Interpol pentru "crimă şi complicitate la crimă", "a acceptat extrădarea voluntară" în Statele Unite şi s-a îmbarcat luni seară la bordul unui avion spre Miami, potrivit şefului a serviciilor de migraţie panameze, Samira Gozaine.

Peste 40 de persoane, dintre care 18 columbieni şi americani de origine haitiană, au fost deja arestate în legătură cu ancheta privind uciderea lui Jovenel Moise, comisă la domiciliul acestuia, fără ca vreun poliţist din garda sa apropiată să fie rănit.

Asasinarea preşedintelui a scufundat şi mai mult în incertitudine ţara din Caraibe cangrenată de sărăcie, insecuritate şi corupţie.

Premierul Ariel Henry, care gestionează treburile curente, a denunţat, într-un interviu acordat luni AFP, o tentativă de asasinat împotriva lui în cursul ceremoniilor desfăşurate sâmbătă cu prilejul zilei naţionale. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri