News Alert Cutremur de 6,5 în Afganistan. Seismul puternic a fost resimțit și în Pakistan și India

Data actualizării: Data publicării:
seismograf care inregistreaza un cutremur
Foto: Profimedia Images

Un seism cu magnitudinea 6,5 s-a produs marţi seara în nordul Afganistanului, fiind resimţit puternic şi în nordul Pakistanului vecin, a informat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), relatează Reuters şi AFP.

Institutului seismologic american (USGS) a anunţat de asemenea că magnitudinea cutremurului, resimţit şi în capitala Indiei, New Delhi, a fost de 6,5.

Seismul s-a produs la o adâncime de 194 km, iar epicentrul său a fost localizat în lanţul muntos Hindukuş (Hindu Kush), lângă provincia Badakhshan, în nordul Afganistanului.

Nu se ştie pentru moment dacă seismul a provocat pagube materiale sau victime.

"Oamenii au ieşit fugind din case", a declarat un corespondent AFP din oraşul Rawalpindi din Pakistan, în timp ce alte mărturii similare au venit din oraşul Lahore, dar şi din Afganistan.

Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 produs anul trecut în estul Afganistanului a provocat moartea a peste 1.000 de persoane, iar alte zeci de mii au rămas fără adăpost.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Florentin Pandele în 2026. Cât încasează soţul Gabrielei Firea anual din salariu și pensie
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Raye și Michael B. Jordan, întâlnirea care a stârnit valuri de speculații. "Chiar se plac. Au ieșit deja la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Reuniune emoționantă după 23 de ani. Cum arată azi actorii care i-au jucat pe Frodo, Sam, Merry și Pippin în...
Adevarul
Primii kilometri de autostradă din 2026: azi se deschide circulației un nou lot din Autostrada A3
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care iau miercuri pensia. „Am trimis banii”. La ce oră ajung pe card?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Momentul în care un hipopotam urmărește o barcă plină cu turiști: „A fost terifiant”
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Un nou bărbat în viața lui JO? Cine este tânărul alături de care artista a apărut îmbrățișată