Un diplomat rus de la Națiunile Unite și-a dat demisia și îl atacă pe Putin: „Nu mai pot să iau parte la această ticăloșie sângeroasă”

Data publicării:
Putin profimedia
Preşedintele rus Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Un diplomat rus și-a dat demisia din poziția sa la Organizația Națiunilor Unite, spunând că nu i-a fost „niciodată atât de rușine” de țara sa și l-a condamnat pe Vladimir Putin pentru „războiul agresiv” împoriva Ucrainei, scrie The Guardian.

Boris Bondarev, consilier la misiunea Rusiei pe lângă Biroul ONU de la Geneva, a criticat Ministerul rus de Externe - unde a lucrat 20 de ani - pentru „nivelul de minciuni și lipsă de profesionalism” tot mai mare, potrivit scrisorii în care și-a anunțat demisia.

În scrisoarea prezentată de Hillel Neuer, directorul executiv al UN Watch, Bondarev a scris:

„De-a lungul a 20 de ani de carieră am văzut mai multe schimbări în politica noastră externă, dar niciodată nu mi-a fost atât de rușine de țara mea cum mi-a fost pe 24 februarie anul acesta. Războiul agresiv declanșat de Putin împotriva Ucrainei și, de fapt, împotriva întregii lumi occidentale, este nu numai o crimă împotriva poporului ucrainean, ci și, poate, cea mai mare crimă împotriva poporului rus, cu litera Z scrisă peste toate speranțele noastre și perspectivele pentru o societate liberă și prosperă în țara noastră.

Cei care au plănuit acest război vor un singur lucru - să rămână la putere pentru totdeauna, să trăiască în palate fastuoase și lipsite de gust, să navigheze în iahturi comparabile în dimensiuni și costuri cu întreaga flotă rusă, să se bucure de puteri nelimitate și impunitate totală. Ca să obțină aceste lucruri, ei sunt dispuși să sacrifice oricâte vieți este nevoie. Mii de ruși și ucraineni au murit deja pentru asta”.

Diplomatul a mai scris că munca la Ministerul de Externe a devenit „pur și simplu catastrofală” în ultimii ani, adăugând:

„În loc de informație clară, analiză imparțială și progonoze cumpătate, avem clișee de propagandă în spiritul ziarelor sovietice din anii 1930. A fost creat un sistem care se minte singur”.

Boris Bondarev a fost deosebit de critic cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, care - spune el - s-a transformat dintr-un „intelectual profesionist și educat” într-o „persoană care face mereu declarații care se bat cap în cap și amenință lumea... cu arma nucleară”.

„Astăzi, Ministerul Afacerilor Externe nu mai este despre diplomație. Este despre război, minciuni și ură. (Ministerul - n.r.) servește interesele câtorva, foarte puțini oameni, contribuind astfel la izolarea și degradarea continuă a țării mele. Rusia nu mai are aliați și de vină pentru acest lucru este politica sa nesăbuită și prost gândită”, a mai afirmat diplomatul în scrisoare.

El a încheiat spunând că nu mai poate continua să muncească pentru Ministerul de Externe și să ia „parte la această ticăloșie sângeroasă, nesocotită și absolut inutilă”.

Directorul UN Watch a spus că Bondarev este un „erou”, adăgând: „Facem apel la toți diplomații ruși de la Națiunile Unite - și din întreaga lume - să-i urmeze exemplul moral și să-și dea demisia”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate