Un fost ministru al justiţiei din Coreea de Sud, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru rolul în criza legii marţiale

Data publicării:
Former South Korean Justice Minister Park Sung-jae
Fostul ministru de Justiție din Coreea de Sud, Park Sung-jae, a fost condamnat. Foto: Profimedia

Un tribunal din Seul l-a condamnat luni pe un fost ministru al justiţiei la 25 de ani de închisoare pentru rolul avut în criza legii marţiale în 2024.

Park Sung-jae a fost condamnat la 25 de ani de detenţie în primă instanţă pentru implicarea sa într-o „insurecţie”, a relatat agenţia sud-coreeană Yonhap, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Un decret emis de fostul preşedinte al ţării, Yoon Suk-yeol, a suspendat pentru scurt timp puterea civilă şi a aruncat Coreea de Sud într-o incertitudine politică totală pe 3 decembrie 2024. Parlamentarii opoziţiei s-au mobilizat şi au anulat decretul prezidenţial prin vot.

Ulterior, Yoon a fost condamnat şi se află în detenţie în aşteptarea rezultatului apelului său împotriva condamnării pe viaţă.

Yoon a mai fost condamnat pe 12 iunie la 30 de ani de închisoare pentru trimiterea de drone în Coreea de Nord pentru a provoca Phenianul şi a crea un pretext pentru impunerea legii marţiale în decembrie 2024.

Potrivit procurorilor, Park a convocat o reuniune a responsabililor Ministerului Justiţiei în primele ore ale legii marţiale şi a verificat capacitatea închisorilor pentru cazul arestării unor personalităţi antiguvernamentale.

În calitate de ministru al justiţiei, el „a ordonat cooperarea cu comandamentul legii marţiale”, a relatat Yonhap, citând din verdict.

Parchetul ceruse o pedeapsă de 20 de ani de închisoare împotriva lui Park, afirmând că acesta „a redus legea la un instrument de insurecţie prin abuzul său de putere şi a adus atingere statului de drept”. Potrivit procurorilor, fostul ministru nu a demonstrat niciun regret.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum poți ieși la ‘pensie’ la 40 de ani. Strategia financiară urmată de tot mai mulți tineri, cum se aplică în...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
Fructul dulce al verii care nu ar trebui consumat fără coajă: partea pe care mulți o aruncă este cea mai...
Newsweek
Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii: Unul din doi pensionari are probleme cu pensia. Despre ce e vorba?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...