Un fost ministru, printre cei 11 arestați în Serbia, în legătură cu prăbușirea, în 2024, a acoperișului gării din Novi Sad

Data actualizării: Data publicării:
Collapse of concrete roofing of train station in Serbia kills 8 people
Prăbușirea acoperișului intrării în gara din Novi Sad. Foto: Profimedia

Un fost ministru şi alţi zece acuzaţi au fost arestaţi vineri în Serbia, în cazul legat de prăbuşirea în noiembrie anul trecut a acoperişului gării din Novi Sad, incident soldat cu 16 morţi şi care a alimentat protestele opoziţiei pro-occidentale împotriva preşedintelui Aleksandar Vucic, relatează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

Potrivit Parchetului, persoanele arestate au avut responsabilităţi legate de lucrările de reabilitare ale acelei gări. Printre cei arestaţi se numără şi fostul ministru al infrastructurii Tomislav Momirovic.

Şase dintre aceştia sunt suspectaţi de umflarea facturilor emise de un consorţiu format din două companii chineze (China Railway International Co şi China Communications Construction Co) cărora le-au fost încredinţate lucările de reabilitare a gării din Novi Sad şi a liniilor de cale ferată, se arată într-un comunicat al Parchetului.

De asemenea, adaugă acesta, prin umflarea facturilor prejudiciul adus bugetului de stat a fost de 115,6 milioane de dolari, iar consorţiul chinez a obţinut un beneficiu de 18,8 milioane de dolari.

Cele 11 persoane acum arestate, inclusiv succesorul lui Momirovic, Goran Vesic, au fost reţinute în luna decembrie sub acuzaţia de comitere a unui act criminal împotriva siguranţei publice.

Autorităţile au deschis două anchete. Prima, axată pe circumstanţele accidentului şi consecinţele sale mortale, a fost încredinţată Biroului Procurorului General din Novi Sad. Cealaltă anchetă, deschisă în februarie, se concentrează pe aspectul de corupţie al cazului şi a fost încredinţată Biroului Procurorului pentru Criminalitate Organizată din Belgrad.

Arestările anunţate vineri au fost decise în cadrul celei de-a doua anchete. Primele şase arestări au fost anunţate la prânz, iar mai târziu a fost anunţată arestarea altor cinci suspecţi, inclusiv un fost director executiv companiei feroviare publice IZS şi manageri ai unor companii implicate în lucrări.

Opozanţii preşedintelui Aleksandar Vucic au atribuit rapid tragedia din gara Novi Sad corupţiei din ţară. Au urmat în decembrie alegerile legislative, câştigate cu 46% din voturi de formaţiunea de dreapta naţionalistă a lui Vucic, Partidul Progresist Sârb (SNS), în timp ce principala coaliţie de opoziţie, "Serbia împotriva violenţei", a obţinut numai 23,5% din voturi şi nu recunoaşte rezultatul, susţinând că ar fi avut loc fraude, şi cere de atunci repetarea scrutinului, în timp ce organizează cu regularitate proteste de stradă.

Preşedintele Aleksandar Vucic, care în politica externă face echilibristică între Rusia şi Occident, a respins acuzaţiile de fraudă şi a declarat că deţine dovezi conform cărora protestele insistente ale opoziţiei sunt orchestrate din străinătate, sugerând că state occidentale ar urmări să-l înlăture de la putere.

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de unii pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...