Un german a rămas blocat aproape două luni în zona de tranzit a aeroportului din New Delhi

Data publicării:
New Delhi City india oras
Foto: Getty Images

Un german care a fost obligat să rămână în zona de tranzit a aeroportului internaţional din New Delhi timp de aproape două luni a reuşit în cele din urmă să se îmbarce marţi într-un avion spre Europa, informează Agerpres, care citează DPA.

Într-un caz ce aminteşte de filmul 'Terminalul', cu Tom Hanks ca protagonist, germanul de 41 de ani se afla în tranzit, dar a rămas blocat pe aeroport după ce India a suspendat cursele aeriene din cauza pandemiei de coronavirus.

Bărbatul, care venea de la Hanoi, a pierdut conexiunea spre Istanbul pe 17 martie.

Germanul, a cărui poveste a apărut luni în presa locală, s-a îmbarcat marţi dimineaţă într-un zbor umanitar spre Amsterdam.

'Şi-a făcut singur o rezervare la un zbor KML spre Amsterdam. Nu avem idee care îi este destinaţia finală', a declarat purtătorul de cuvânt al aeroportului, Tushar Makkar.

Potrivit unor responsabili ai securităţii aeroportuare, bărbatul a spus că ar putea avea probleme cu justiţia în ţara sa şi, de aceea, a refuzat să se întoarcă. India nu i-a emis viză după ce le-a declarat autorităţilor că avea cazier.

Surse oficiale de la Berlin au afirmat că guvernul s-a aflat în contact cu bărbatul şi s-a oferit să-l aducă acasă. Sursele nu au confirmat nicio informaţie privind presupuse fapte penale din trecut ale germanului.

Pe aeroportul din New Delhi, el şi-a petrecut zilele navigând internet, vorbind cu prieteni şi cu familia la telefon, plimbându-se prin terminal şi interacţionând cu personalul de curăţenie şi de securitate.

'I-am pus la dispoziţie hrană, apă, haine curate, pastă de dinţi şi alte lucruri esenţiale. A dormit pe paturi, bănci, uneori pe podea', a relatat un poliţist.

Filmul 'Terminalul', regizat de Steven Spielberg şi având premiera în 2004, s-a bazat pe povestea adevărată a unui iranian care a trăit în incinta aeroportului parizian Charles De Gaulle vreme de 18 ani.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...