Un înalt oficial din Coreea de Nord a fost demis pentru că „a jefuit fondurile statului” și „le-a risipit într-o viaţă desfrânată”

Data actualizării: Data publicării:
Kim Jong-un a calificat aceste fapte drept „crimă politică împotriva liniei Partidului”
Kim Jong-un a calificat aceste fapte drept „crimă politică împotriva liniei Partidului”. Foto: Profimedia

Un oficial de rang înalt al armatei nord-coreene, care lucra în cadrul organismului responsabil cu controlul politic al militarilor, a fost demis din funcţie şi exclus din partidul de la putere pentru corupţie, a anunţat sâmbătă agenţia oficială de presă KCNA.

Pak Chui Hol, director adjunct responsabil cu organizarea în cadrul Biroului Politic General al Armatei, a fost sancţionat vineri pentru „acte de corupţie de mare amploare” în cadrul unei reuniuni comune a Partidului Muncitorilor din Coreea, a guvernului şi a armatei, în prezenţa liderului Kim Jong-un, relatează AFP, citată de News.ro.

Se întâmplă rar ca autorităţile nord-coreene să pună în scenă în mod public căderea unui oficial de un rang atât de înalt şi ca Kim Jong-un să participe personal la această operaţiune, notează AFP.

Comunicatul KCNA îl acuză pe Pak că a luat de mai multe ori mită „de la elemente nocive obsedate de lăcomie şi de setea de a obţine o funcţie înaltă” şi că a „jefuit la maxim fondurile statului, pe care le-a risipit într-o viaţă desfrânată şi depravată”.

Potrivit agenţiei, „el a favorizat în cadrul armatei generalizarea cumpărării şi vânzării de funcţii, a primirii de mită şi a manevrelor politice frauduloase şi a împiedicat instituirea sistemului de conducere monolitic al Partidului în întreaga armată, numind în funcţii importante persoane care îl serveau cu fidelitate şi îi plăteau mită”.

În cursul şedinţei, Kim Jong-un a calificat aceste fapte drept „crimă politică împotriva liniei Partidului”, o terminologie rezervată de obicei celor mai grave cazuri, şi a declarat că „toate cadrele trebuie să considere respectarea principiilor şi integritatea drept raţiunea lor de a trăi”, adaugă KCNA.

Agenţia precizează, de asemenea, că Pak şi alţi responsabili implicaţi au fost trimişi în faţa Curţii Supreme a Coreei de Nord, care „le-a aplicat o pedeapsă”, fără a oferi mai multe detalii.

Lupta împotriva corupţiei constituie o temă recurentă a discursului oficial din Coreea de Nord de mai mulţi ani.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Coșmar într-un avion Ryanair. Pasagerii ar fi leșinat și vomitat din cauza căldurii sufocante
Newsweek
Casa de Pensii anunță: Ce documente trebuie să depună o categorie de români ca să iasă mai repede la pensie?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...