Un incendiu de proporţii arde necontrolat la sud-est de Atena. Pompierii au găsit un bărbat decedat într-o locuință izolată

Data actualizării: Data publicării:
incendiu langa atena
Foto: Profimedia

Un incendiu de pădure de proporţii a izbucnit la sud-est de capitala Greciei, Atena, şi arde necontrolat, alimentat de vânturi puternice, a anunţat vineri serviciul local de pompieri, informează DPA.

ACTUALIZARE 20:35 - Un bărbat şi-a pierdut viaţa în urma incendiului de vegetaţie de proporţii, activ la sud-est de Atena, alimentat de vântul puternic.

Purtătorul de cuvânt al serviciului de pompieri, Vassilis Vathrakogiannis, a confirmat că un bărbat în vârstă a fost găsit mort în locuinţa sa aflată într-o zonă izolată. Cadavrul a fost descoperit de serviciile de urgenţă.

Știrea inițială:

Mai multe sate au fost evacuate preventiv, iar protecţia civilă a emis cea mai severă alertă pentru risc de incendii vizând o mare parte a Egeei.

Incendiul, care a izbucnit vineri după-amiază din cauze încă necunoscute, arde la circa 35 de kilometri sud-est de capitala Greciei, notează DPA, citată de Agerpres.

Autorităţile au anunţat că trei avioane şi cinci elicoptere de stingere a incendiilor acţionează pe cale aeriană pentru a combate flăcările, în timp ce pompieri din alte regiuni ale ţării vin în sprijinul echipelor locale.

Asistenţa suplimentară este pe drum, a transmis postul public de radio şi televiziune ERT. Potrivit reporterilor aflaţi la faţa locului, facilităţile turistice din zonă nu sunt în pericol în acest moment.

Serviciul meteorologic din Atena a avertizat asupra unor puternice rafale de vânt în zona Mării Egee. Meteorologii se aşteaptă ca vânturile puternice să continue să îngreuneze eforturile de stingere a incendiului în zilele următoare. Aceştia au mai avertizat că, din cauza secetei prelungite, chiar şi o scânteie poate declanşa un incendiu de proporţii în doar câteva minute.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Ce se știe despre influencerul cu „cap de pasăre” care cucerește internetul: „Medicii nu se așteptau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Delia când renunță la hainele largi. Fanii, impresionați de apariția artistei: „Ești o păpușă!”
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Cine e bărbatul care a lăsat pacienții fără oxigen la Spitalul Pantelimon: s-a întors să fure a doua oară în...
Newsweek
Dezamăgire pentru un pensionar care a avut 3.500 lei salariu. Ce pensie infimă primește? Cum se face calculul?
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...