„Un moment «tanc versus cal» al secolului nostru”. AI reduce planificarea operațiunilor în armata britanică de la 72 de ore la o oră

Data publicării:
Militari ai armatei britanice.
Militari ai armatei britanice. Foto: Profimedia Images

Armata britanică a reușit să reducă ciclurile de planificare a operațiunilor la nivel de corp de armată de la 72 de ore la doar o oră, datorită unui nou sistem bazat pe inteligență artificială, a declarat șeful Statului Major General, generalul Roly Walker, relatează Business Insider.

„Anul trecut am spus că ASGARD ne va ajuta să vedem de două ori mai departe, să decidem de două ori mai repede și să lovim de două ori mai profund. Și m-am înșelat”, a spus Roly Walker la o conferință Royal United Services Institute, la Londra.

„Un ciclu de planificare la nivel de corp de armată, care odinioară dura 72 de ore, poate fi acum realizat într-o singură oră”, a adăugat el. „Nu știu ce vor face cu celelalte 71 de ore.”

Supranumit de Marea Britanie un „web digital de țintire”, ASGARD este conceput pentru a colecta și procesa date de pe câmpul de luptă, ajutând comandanții să identifice ținte, să ia decizii și să coordoneze atacuri. Este unul dintre mai multe programe prin care armatele încearcă să utilizeze inteligența artificială în gestionarea zonelor de conflict, precum sistemul Maven al companiei Palantir pentru Pentagon sau platforma Delta folosită de Ucraina.

Regatul Unit a anunțat anul trecut că intenționează să investească 1 miliard de lire sterline în dezvoltarea acestor sisteme pentru propria armată.

Walker a precizat că ASGARD va permite unui corp de armată să lovească de până la 10 ori mai multe ținte într-o singură zi.

„De fapt, sunt limitați doar de muniția disponibilă pentru tragere”, a spus el. „ASGARD este, literalmente, un gigant digital care evoluează la fiecare 8–12 săptămâni.”

Un „moment tanc versus cal” 

În armata britanică, un corp de armată se află la vârful structurii de comandă de pe câmpul de luptă și coordonează, de regulă, logistica, informațiile, loviturile strategice și desfășurarea a zeci de mii de soldați.

Asta înseamnă că ASGARD este o platformă utilizată la nivel de cartier general, de comandanți de rang înalt care pot fi aflați departe de câmpul de luptă propriu-zis. Luna trecută, Marea Britanie a desfășurat un exercițiu care a folosit sistemul dintr-o stație de metrou, iar Walker a declarat că acesta coordona trupe aflate în Estonia.

„Dacă ar fi să spun că acesta este momentul în care vorbim despre un posibil «moment tanc versus cal» al secolului nostru, cred că exact despre asta este vorba”, a afirmat Walker.

Șeful armatei britanice a mai declarat că Regatul Unit trimite mii de drone unităților sale și introduce 50 de sisteme de război electronic la nivel operațional, deja utilizate în Ucraina.

Pentru a se pregăti împotriva Rusiei, un corp de armată britanic trebuie să fie „capabil să facă ceea ce un corp ucrainean poate face astăzi”, a adăugat el.

„Așa că, în următorul an, mă aștept să vedem mult mai multe sisteme autonome și telecomandate pe flancul estic, gata să lovească și să acționeze în mai puțin de 30 de minute”, a spus Walker.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Maria Dragomiroiu, mesaj emoționant la 16 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Ești în rugăciunile mele în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fosta soție a lui Eminem, transportată de urgență la spital. În urmă cu două luni fusese arestată
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
La 14 ani de la divorțul de Tom Cruise, Katie Holmes pare că iubește din nou. Cine este bărbatul cu care a...
Adevarul
„România va fi obligată să facă mai multe sacrificii.” Miza ascunsă a scandalului dintre Ucraina și Polonia...
Newsweek
250 lei ajutor la pensie într-un județ. Lista bonusurilor oferite pensionarilor în 2026. Cine ia 500 lei?
Digi FM
Reactivarea lui Dragnea aruncă în aer conducerea PSD. Ultimele zile ale lui Sorin Grindeanu la șefia...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...