Galerie Foto Un mort şi 11 răniţi în urma coliziunii unui tren de mare viteză cu o semiremorcă lângă Hamburg

Data publicării:
tir lovit de un tren in germania
O persoană a murit şi alte 11 au fost rănite în urma coliziunii între un tren de mare viteză şi o semiremorcă lângă Hamburg. Foto: Profimedia

O persoană a murit şi alte 11 au fost rănite în urma coliziunii marţi între un tren de mare viteză şi o semiremorcă lângă oraşul Hamburg, în nordul Germaniei, a anunţat un purtător de cuvânt al serviciului de pompieri, relatează dpa.

O persoană a murit şi alte 11 au fost rănite în urma coliziunii între un tren de mare viteză şi o semiremorcă lângă Hamburg. Foto: Profimedia
O persoană a murit şi alte 11 au fost rănite în urma coliziunii între un tren de mare viteză şi o semiremorcă lângă Hamburg. Foto: Profimedia

Un bărbat a fost resuscitat la locul accidentului, însă a decedat din cauza rănilor în drum spre spital, a afirmat sursa citată.

Trenul, care transporta aproape 300 de persoane, a intrat în coliziune cu semiremorca la o trecere de cale ferată, la periferia de sud a oraşului, notează dpa, citată de Agerpres.

Potrivit ziarului Bild, trenul de mare viteză plecase din Hamburg şi se îndrepta spre Bremen, informează AFP.

Din motive încă necunoscute, trenul ICE a lovit remorca unui camion care transporta material feroviar în apropiere de Hamburg.

Imaginile publicate în presa germană arată vagoane ale trenului avariate în urma coliziunii şi materialul transportat de remorcă împrăştiat de-a lungul căii ferate.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meseriile pe care tinerii le-au ocolit ani la rând sunt acum la mare căutare. Salariile ajung la 7.000 de euro
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Amintirile unui fost șef de far. Cum a fost reparat după cutremurul din ’77 și cum era păzită Constanţa de la...
Newsweek
Care pensionari vor primi totuși bani în plus la pensie în 2026? E vorba de sume între 50 și 200 lei
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Momentul impresionant când un bărbat salvează un câine de pe șinele de tren. Oamenilor nu le-a venit să...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...