Un oligarh rus apropiat al lui Putin a vrut să trăiască visul american și a făcut totul să le asigure un viitor în SUA copiilor lui

Data actualizării: Data publicării:
Asia-Pacific Economic Cooperation (APEC) Summit
Foto: Vladimir Putin (stânga) și Oleg Deripaska (dreapta) Sursa: Gulliver/ Getty Images

Oligarhul rus Oleg Deripaska, un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, este acuzat că a pus la cale un plan pentru ca cei doi copii ai lui să poată obține cetățenie americană. Vizat de sancțiuni americane încă din 2018, oligarhul a fost pus acuzare pentru că a complotat pentru a profita de stilul de viață american.

SUA l-au inculpat pe oligarhul rus Oleg Deripaska, pe partenera de viaţă a acestuia şi alte două persoane, pentru că au pus la cale un plan menit să le obţină cetăţenia americană celor doi copii ai săi, încălcând astfel sancţiunile decise de SUA.

Oleg Deripaska, 52 de ani, un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, este vizat de sancţiuni americane încă din 2018.

Potrivit rechizitoriului Departamentului de Justiție, Deripaska ar fi păstrat proprietăți de lux din SUA, a efectuat tranzacții financiare și a aranjat ca iubita lui să-și nască copilul în SUA prin intermediul a doi asociați în 2018-2022, scrie The Moscow Times.

În 2020, iubita lui Deripaska, Ekaterina Voronina a călătorit în SUA cu ajutorul celor două asistenți pentru a naște, astfel încât copilul să primească cetățenie americană. Voronina a încercat să facă același lucru și anul acesta, dar i s-a refuzat intrarea, fiind acuzată că a făcut declarații false. Ea s-a întors la Istanbul, într-un centru de tranzit pentru ruși, după ce majoritatea destinațiilor occidentale și-au închis spațiul aerian avioanelor rusești din cauza invaziei în Ucraina.

The New York Times a raportat, citând procurori, că ea a sosit în Los Angeles în iunie cu un avion privat plătit de Deripaska.

"După cum dezvăluie inculpările de astăzi, continuând să servească statul rus şi sectorul energetic (rus), Oleg Deripaska a căutat să ocolească sancţiunile americane prin minciuni şi înşelăciuni, pentru a profita de modul de viaţă american", a declarat Lisa Monaco, numărul doi din acest minister.

"În ciuda susţinerii cunoscute a lui Deripaska pentru regimul rus, el a cheltuit sute de mii de dolari pentru tranzacţii care să-i permită copilului său să profite de sistemul de sănătate american şi de cetăţenia americană" şi "nu avea încredere" în sistemul spitalicesc rus", a subliniat Ministerul de Justiţie al SUA.

Olga Shriki, cu cetăţenie americană, a fost arestată.

Oleg Deripaska este de asemenea acuzat că a utilizat sistemul financiar american prin intermediul Olgăi Shriki şi a Nataliei Mihailovna Bardakova. Concret, Olga Shriki a facilitat vânzarea în 2019 a unui studio de muzică din California ce ar fi aparţinut oligarhului, prin intermediul unor societăţi-paravan, contra unei sume de peste 3 milioane de dolari, şi ar fi încercat să trimită banii pe un cont în Rusia.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri