Un om de afaceri turc acuzat că a încercat să-l răstoarne pe Erdogan a fost condamnat la închisoare pe viață

Data publicării:
osman kavala profimedia
Un om de afaceri turc acuzat că a încercat să-l răstoarne pe Erdogan a fost condamnat la închisoare pe viață. Foto: Profimedia

Un tribunal din Istanbul a confirmat miercuri în apel condamnarea la închisoare pe viaţă pentru omul de arafaceri Osman Kavala, acuzat că a încercat să răstoarne guvernul turc, informează agenţia de presă Anadolu, preluată de AFP.

De asemenea, judecătorii au menţinut pedepsele de 18 ani de detenţie date la sfârşitul lui aprilie, în primă instanţă, pentru şapte coacuzaţi, potrivit Agerpres.

Om de afaceri şi filantrop, în vârstă de 65 de ani, Kavala a fost condamnat pentru că „a încercat să răstoarne guvernul” lui Recep Tayyip Erdogan, finanţând manifestaţiile antiguvernamentale supranumite „mişcarea Gezi” din 2013, iar ceilalţi şapte pentru că l-au susţinut.

Condamnarea lui mai poate face obiectul unui recurs în faţa Curţii de Casaţie a Turciei.

Arestat la sfârşitul lui 2017 şi aflat de atunci în detenţie, Osman Kavala a denunţat un „asasinat judiciar” în timpul procesului său, care a generat puternice tensiuni între Ankara şi cancelariile occidentale, care s-au mobilizat în favoarea lui.

Cei trei avocaţi ai lui Osman Kavala au subliniat în pledoariile lor lipsa de dovezi şi încrâncenarea puterii turce în acest proces-maraton eminamente politic.

Detenţia pe viaţă a lui Osman Kavala este însoţită de o pedeapsă de siguranţă ce exclude orice reducere a acesteia.

Responsabili ai Consiliului Europei au somat în repetate rânduri Turcia să-l elibereze imediat pe Osman Kavala, după un verdict conform căruia Ankara a încălcat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri