Un preot rus a fost denunțat de enoriași și amendat pentru că a spus la slujbă că se roagă pentru poporul ucrainean

Data actualizării: Data publicării:
preot ortodox cu cruce si carte de rugaciuni
Preot ortodox. Foto: Getty Images

Un preot ortodox dintr-o localitate din centrul Rusiei a fost amendat pentru că a spus că se roagă pentru ucraineni. Părintele Ioan Burdin a fost denunțat la poliție de cel puțin un enoriaș, relatează jurnalista Polina Ivanova de la Financial Times, citată de The Guardian.

Burdin și-a început prima predică după izbucnirea războiului cu promisiunea că se va ruga pentru poporul ucrainean. Conform unei noi legi adoptate în Rusia, oricine spune despre războiul din Ucraina că este altceva decât o „operațiune militară specială” poate fi acuzat că răspândește informații false și riscă pedeapsa cu închisoarea.

Poziția preotului este în contradicție cu cea a conducerii Bisericii Ortodoxe Ruse, care sprijină războiul declanșat de Kremlin.

Burdin a declarat pentru FT că a fost tratat corect de către superiorul său, Mitropolitul Ferapont, deși cei doi nu sunt de acord în privința sprijinului pe care ar trebui să-l acorde un preot.

„Un preot nu poate împărtăși și și nu poate predica părerile sale personale, pentru că oamenii așteaptă de la el cuvintele Bisericii”, ar fi spus arhiepiscopul.

La urma urmei, Îl slujesc pe Dumnezeu”, a spus însă Burdin.

Șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill, un aliat apropiat al lui Vladimir Putin, a refuzat să condamne decizia Kremlinului de a invada Ucraina, spunând că armata ucraineană este o „forță malefică”.

El a spus, de asemenea, că paradele Gay Pride organizate în Occident sunt o parte a motivului războiului din Ucraina.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri