Video Un lider separatist ucrainean, apropiat de fostul președinte Ianukovici, a fost ucis la Moscova. Cum a avut loc operațiunea

Data actualizării: Data publicării:
Moscow assassination explosion
Armen Sarkisyan, liderul grupării militare Arbat. sursa foto: Profimedia Images

Liderul batalionului de luptă „Arbat” care luptă alături de forțele ruse în estul Ucrainei încă din 2014 a fost lichidat la Moscova, în urma unei explozii într-un complex rezidențial de lux. Acesta era un apropiat a fostului președinte ucrainean Viktor Ianukovici, fugit la Moscova după protestele din 2014.

Actualizare:

Bomba a explodat în momentul în care un bărbat însoțit de gărzi de corp a intrat în holul complexului rezidențial Scarlet Sails de pe malul râului Moscova, a anunțat presa rusă.

Agenția rusă de știri Tass, citând serviciile de securitate, a raportat că explozia a fost un atac asupra lui Armen Sarkisyan, șeful federației de box din Donețk, ocupată de Rusia, și fondatorul unui batalion care luptă împotriva Ucrainei. Sarkisyan, care este căutat în Ucraina, are un lung istoric de ajutorare a forțelor pro-ruse din Ucraina.

Sarkisyan a fost transportat la spital în stare critică, unde a cedat ulterior rănilor, în timp ce garda sa de corp a fost ucisă pe loc, a declarat Tass, potrivit The Guardian.

Niciun grup nu a revendicat explozia, pe care serviciile de securitate ruse au descris-o ca fiind un asasinat țintit.

Potrivit presei ucrainene, Kievul a emis un mandat internațional de arestare pe numele lui Sarkissian în 2014 pentru violențe împotriva protestatarilor pro-UE în timpul revoltei Maidan.

Serviciile de securitate ucrainene îl descriu pe Sarkissian drept o „autoritate criminală” cu legături cu fostul președinte Viktor Ianukovici, care a fugit în Rusia în 2014.

El a câștigat și mai multă atenție în Rusia ca fondator al batalionului „Arbat”, una dintre numeroasele unități militare ruse neregulate care au luptat alături de armata rusă de când Vladimir Putin și-a lansat invazia completă a Ucrainei în 2022.

Serviciile de securitate ale Ucrainei spun că grupul paramilitar Arbat a luptat în estul Ucrainei și în regiunea Kursk din Rusia.

Dacă va fi revendicat de Kiev, atacul ar marca cea mai recentă operațiune a serviciului de securitate ucrainean SBU în spatele liniilor inamice - o operațiune menită să semene panică și teamă în rândul personalităților militare și de la Kremlin.

„Ucraina a efectuat un atac terorist în complexul de super-elită Alye Parusa [Scarlet Sails]. Iată cum atacurile teroriste din Ucraina se apropie de elita rusă”, a scris Serghei Markov, un analist politic pro-Kremlin, pe aplicația de mesagerie Telegram.

Știrea inițială: Baza, un canal pe aplicaţia Telegram cu contacte în interiorul serviciilor de securitate ale Rusiei, a publicat un videoclip în care arată pagube majore aduse la ceea ce spune că este complexul rezidenţial Alîe Parusa, unde a avut loc explozia.

Nu a fost imediat clar ce a provocat explozia, notează Reuters.

În decembrie, Ucraina a revendicat uciderea generalului rus Igor Kirilov într-o explozie cu bombă în faţa unui bloc de apartamente din Moscova.

Reuters menţionează că nu există un comentariu imediat din partea Ucrainei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce drepturi mai are persoana care donează un apartament. Situațiile în care donația poate fi anulată
Digi FM
Mihaela Rădulescu, mesaj neașteptat pe rețelele sociale: „Este timpul să fiu din nou fericită”. Ce a făcut la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sore, siluetă armonioasă în costum de baie, în vacanța din Turcia. S-a distrat cu fiica ei în parcurile...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regretul lui Cillian Murphy după ce a jucat cu Sam Neill în „Peaky Blinders”: „Mi-a plăcut să lucrez cu el, e...
Adevarul
Un bărbat concediat abuziv a refuzat sumele compensatorii. A câștigat în instanță despăgubiri de trei ori mai...
Newsweek
Câți ani trebuie să lucrezi ca să ieși la pensie de limită de vârstă? Când te pensionezi după anul nașterii
Digi FM
Ziua tratează bolnavi de cancer, iar în weekend pilotează avioane. Povestea impresionantă a unei tinere de 27...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Brad Pitt are doi frați despre care se vorbește foarte rar. Cu ce se ocupă, de fapt, Doug și Julie
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...