Un submarin din Flota rusă a Mării Negre se confruntă cu „probleme tehnice grave” în drum spre Atlantic. Există „risc de explozie”

Data publicării:
submarin in marea neagra
Foto: X

Un submarin rusesc de tip Kilo, conform clasificării NATO, se confruntă cu „probleme tehnice grave” în largul Gibraltarului, teritoriu britanic din sudul Spaniei. Submarinul Novorossiisk, parte a Flotei ruse de la Marea Neagră, se afla în drum spre Oceanul Atlantic atunci când defecțiunea a fost raportată, scrie Le Figaro, citat de News.ro.

„În urma unor probleme, carburantul se scurge direct în cală. Din cauza lipsei de piese de schimb şi a unor specialişti calificaţi la bord, echipajul este incapabil să rezolve problema”, potrivit canalului de Telegram Ceka-OGPU, apropiat opoziției ruse, care citează documente oficiale.

„Alte probleme au început să apară în urma acestui accident grav”, scrie sursa citată - „carburantul care s-a acumulat în cală” prezintă „un risc de explozie” .

„Sursa estimează că echipajul nu are altă alegere decât să arunce cala în mare”, adaugă canalul Telegram Ceka-OGPU.

Submarinul a fost observat în largul Gibraltarului, îndreptându-se către Oceanul Atlantic, probabil către o bază, pentru a efectua reparaţii.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Submarinele de clasa Kilo sunt construite pe Şantierele Amiralităţii la Sankt Petersburg, iar întreţinerea lor are loc la Marea Baltică.

Confruntări dure la Marea Neagră 

Rusia obișnuiește să își trimită submarinele în apropierea coastelor europene. În septembrie 2022, Novorossiisk a fost reperat în Golful Gascogne, la circa 100 km de coastele bretone. Submarinul a fost „însoțit” de fregata franceză multirol Normandie, iar ulterior și de nave spaniole și britanice.

Jean-Yves Le Drian, ministru al Apărării al Franței în 2017, avertiza deja că submarine rusești se apropiau de coastele bretone – o situație fără precedent de multă vreme. Comandantul fregatei Normandie explica atunci că „escortarea este o procedură clasică, având în vedere că Golful Gascogne se află în zona de responsabilitate a Franței și trebuie să monitorizăm activitățile militare desfășurate aici”.

La Marea Neagră, ucrainenii şi ruşii s-au înfruntat dur pentru a-i controla apele.

„Se întorc la baza lor”

Deși Rusia a cucerit porturi importante, inclusiv Sevastopol și Mariupol, Ucraina a reușit să lovească puternic potențialul naval rus.

„Unele după altele, navele se întorc la baza lor”, potrivit canalului Ceka-OGPU. „Iar acestea sunt navele lansatoare de rachetă cele mai preţioase, din care Flota la Marea Neagră deţine doar puţine exemplare. Cine este responsabil, dacă jumătate dintre nave sunt imobilizate şi nu ies pe mare?”.

La jumătatea lunii aprilie în 2022, Ucraina a scufundat Moskva, nava-amiral a Flotei la Marea Neagră, primul bastiment de luptă scufundat de la Al Dolea Război Mondial.

Flota rusă şi-a repoziţionat anumite bastimente după lansarea invaziei la scară mare a Ucrainei la 24 februarie 2022.

Strâmtoarea Bosfor, în largul Istanbulului, este închisă şi afectează posibilitatea reaprovizionării şi întreţinerii bastimentelor ruse desfăşurate la Marea Mediterană.

Moscova conta mult pe baza sa navală de la Tartus, în Siria, care i-a fost pusă la dispoziţie în urma unui acord cu Hafez Al-Assad în 1971. Însă răsturnarea fiului acestuia, Bashar al-Assad, în decembrie, a obligat Rusia să-şi reevalueze instalaţia, menţinută până în prezent.

Două submarine de clasa Kilo din cadrul Flotei de la Marea Neagră sunt desfăşurate în această bază de aproape zece ani.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariile care sar de 13.000 de lei net în România. Domeniile în care se câștigă cel mai bine în 2026, la cât...
Digi FM
Prima imagine cu fetița Alexandrei Stan! Fotografia care a topit inimile fanilor pe Instagram
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, prima imagine cu fiica ei, la două zile după ce a devenit mamă: „Totul”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a renunțat Bo Derek la actorie, deși era în culmea succesului: „Nu mi-am dorit niciodată să fiu actriță”
Adevarul
Alarmă pe USS Abraham Lincoln. Marinari epuizați ar fi încercat să sară peste bord: „Sper să nu mă trezesc...
Newsweek
Când poți ieși la pensie fără penalizare? Care perioade sunt considerate contributive la pensie?
Digi FM
Prima imagine cu fetița Alexandrei Stan! Fotografia care a topit inimile fanilor pe Instagram
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
Tragedia din spatele unui film celebru. Cum a fost abuzată Judy Garland în timpul filmarilor la “Vrăjitorul...
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”