Un taifun masiv lovește Japonia sâmbătă și aduce ploi abundente, furtuni puternice și alunecări de teren

Data publicării:
O femeie cu umbrelă în timpul ploilor abundente aduse de venirea taifunului Chan-hom.
O femeie cu umbrelă, la Tokyo în timpul ploilor abundente aduse de venirea taifunului Chan-hom. Foto: Profimedia Images

Taifunul Chan-hom va lovi, sâmbătă, mai multe regiuni din Japonia, aducând furtuni puternice și ploi abundente în arhipelagul nipon, informează presa locală, conform dpa și Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Potrivit sursei citate, taifunul continuă să se apropie de Japonia. Insulele Izu, la sud de Tokyo, se confruntă cu un risc extrem de mare de alunecări de teren, a informat cotidianul Mainichi Shimbun, citând Agenţia Meteorologică din Japonia.

Agenţia a prognozat că ciclonul ar trebui să slăbească în intensitate pe parcursul zilei, însă a avertizat locuitorii de-a lungul coastei Pacificului în legătură cu ploile abundente şi creşterea nivelului apelor. De asemenea, agenţia a avertizat asupra riscului de alunecări de teren, inundaţii şi valuri mari în zone întinse ale ţării. Pentru moment nu au fost raportate inundaţii sau persoane rănite.

În urmă cu un an, taifunul Hagibis a lovit centrul şi nord-estul Japoniei, provocând inundaţii şi alunecări de teren în urma cărora circa 100 de persoane şi-au pierdut viaţa.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri