Un tânăr de 22 de ani, cu arsuri grave în urma unui accident, a primit primul transplant de mâini și față

Data actualizării: Data publicării:
Medici chirurgi în timpul unei operații.
Medici chirurgi în timpul unei operații. FOTO: Getty Images

Succes enorm pentru o echipă de medici din Statele Unite, care a realizat un transplant simultan de față și mâini. Pacientul este un tânăr de 22 de ani care avea arsuri grave, în urma unui accident rutier petrecut în anul 2018.

Intervenția chirurgicală a avut loc în vara anului trecut, după ce americanul trecuse deja prin 20 de operații de reconstrucție a feței. A fost un efort impresionant, ce a durat 23 de ore și în care au fost implicate nu mai puțin de 140 de cadre medicale. Iar lucrurile merg bine, fiindcă organismul tânărului nu dă semne că ar respinge noua sa față sau mâinile, scrie CNN

„Au fost nevoiţi să îmi aputeze vârful degetelor, iar faţa mi-a fost arsă şi aveam ca nişte fante mici în ochi. Deci, a fost ca şi cum aş privi printr-un gard legat de lanţ”, povesteşte Joe DiMeo. „Trebuie să ai foarte multă motivaţie, răbdare şi să fii puternic când treci prin aşa ceva. Nu poţi să renunţi”, a adăugat acesta.

Doctorii estimau iniţial că există 6% şanse ca să găsească un donator compatibil, dar Joe a avut noroc. Aşa că, la scurt timp, procedura, care a durat 23 de ore, a fost completată. Acum îşi împarte timpul între orele de recuperare de la spital şi activităţile sale preferate, biliardul şi joaca alături de câinele său Buster.

transplant
Foto: Captură video CNN

„Este o responsabilitate pe care trebuie să o duc dacă vrem să mergem mai departe cu progresele medicale. Toate acestea sunt cercetări. Nu este ca şi cum cineva ar fi făcut acest lucru înainte că avem un program şi o reţetă de urmat”, a explicat Eduardo Rodriguez, preşedintele departamentului de chirurgie plastică NYU.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri