Un tren a deraiat în sudul Danemarcei. Cel puțin o persoană a murit și mai multe au fost rănite

Data actualizării: Data publicării:
Fredericia, Jutland, Denmark, July 25, 2024 - Passenger train waiting at the platform of the railway station
Tren de călători în Danemarca. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia

Un tren a deraiat în apropierea orașului danez Sønderborg. O persoană a murit şi mai multe au fost rănite după ce trenul de călători a lovit un utilaj agricol şi a deraiat, a anunţat poliţia daneză, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

ACTUALIZARE 22:15  Trenul, care se îndrepta spre capitala Copenhaga, a deraiat vineri după-amiază între localitățile daneze Kliplev și Tinglev, după ce a lovit un vehicul la o trecere de nivel. Potrivit poliției regionale, ar fi vorba despre un mort și mai mulți răniți. Zona din jurul locului accidentului a fost izolată. „Trebuie să putem lucra, iar persoanele neautorizate trebuie să se țină departe de locul accidentului”, a postat poliția pe rețelele de socializare, anunță focus.de și berlingske.dk.

"O persoană şi-a pierdut viaţa şi mai multe au fost rănite într-un accident feroviar în apropiere de Bjerndrup" în sud-vestul ţării, a scris poliţia daneză într-un comunicat.

Potrivit presei locale, cel puţin două vagoane ale trenului care făcea legătura între Copenhaga şi Sonderborg au deraiat.

Compania feroviară DSB a anunţat că la bord se aflau aproximativ 95 de persoane, între care elevi de la o şcoală din Sonderborg.

Locul în care s-a produs accidentul
Locul în care s-a produs accidentul

Știrea inițială

Potrivit comunicatului poliției, la fața locului se află forțe „masive”.

Locuitorii din zonă au declarat la televiziunea daneză că la fața locului a aterizat cel puțin un elicopter de salvare. Au sosit și ambulanțe din Flensburg (Schleswig-Holstein, Germania) pentru a acorda ajutor. Conform presei, trenul, care circula de la Tinglev la Gråsten, are în mod normal cel puțin patru vagoane.

Operatorul feroviar DSB a declarat într-un comunicat separat că a suspendat toate călătoriile între orașele Kliplev și Tinglev, situate în apropierea frontierei Danemarcei cu Germania.

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
A murit Dana Tapalagă, actrița din filmul „După dealuri”. Nuami Dinescu, mesaj sfâșietor: „Nu cred că există...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, în centrul atenției după show-ul din finala CM 2026. Fanii, cuceriți: „Nu-mi vine să cred că are 49...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Orașul antic din România descoperit de pe Dunăre. Ce îi așteaptă la țărm pe turiștii ajunși la Drobeta-Turnu...
Newsweek
Avertisment despre pensie. Recalcularea nu aduce mereu bani în plus. Ce să verifice pensionarii înainte?
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Odiseea”, triumf la box office. Cel mai bun debut global al unui film regizat de Christopher Nolan
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani