Un val „timpuriu și sever” de caniculă lovește Franța. Regiunea Bordeaux a interzis evenimentele în aer liber

Data actualizării: Data publicării:
oameni pe strada in franta cu vapori de apa
Caniculă în Europa. Foto: Profimedia Images

Un val timpuriu şi sever de caniculă a lovit mai multe regiuni din Franța unde, potrivit agenţiei meteorologice franceze Meteo France, temperaturile au ajuns deja la 40 de grade, iar sâmbătă sunt așteptate valori termice și mai mari. Departamentul Gironde, unde se află oraşul Bordeaux, a interzis evenimentele publice în aer liber, precum şi cele din spaţiile închise care nu sunt prevăzute cu aer condiţionat, a precizat vineri un oficial local pentru postul public de radio, relatează Reuters.

Prefectul local Fabienne Buccio a declarat pentru postul de radio France Bleu că spectacolele şi adunările numeroase, inclusiv cele din 18 iunie dedicate Rezistenţei franceze, au fost anulate vineri după-amiază, însă festivităţile private precum căsătoriilor vor fi în continuare permise.

În multe regiuni din Franţa, temperaturile au ajuns joi la 40 de grade Celsius pentru prima dată în acest an şi sunt aşteptate să atingă valori maxime sâmbătă, când termometrele ar putea înregistra 41-42 grade Celsius.

''Toată lumea se confruntă în prezent cu un risc sanitar'', a spus Buccio, mai scrie Reuters, citat de Agerpres.

Agenţia meteorologică franceză Meteo France a transmis că ''un val timpuriu şi sever de caniculă'', provocat de o masă de aer cald care se deplasează din nordul Africii, se instalează pe teritoriul Franţei.

Prim-ministrul Franţei, Elisabeth Borne, a spus joi că mai multe departamente sudice au fost plasate ''în alertă roşie'', cel mai ridicat nivel de alertă, iar prefecţii din anumite regiuni, inclusiv Gironde, au început să implementeze măsuri de urgenţă.

''Nu vă expuneţi afară şi fiţi extrem de precauţi'', a recomandat Ministerul de Interne într-o alertă publicată pe Twitter.

Pe parcursul săptămânii, Franţa s-a confruntat de asemenea cu cele mai grave incendii de pădure din acest an, inclusiv un focar în regiunea Lozere, care a pârjolit 70 de hectare.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Cum poate fi deblocată criza politică din România. Cele patru scenarii analizate de un politolog
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...