Un ziar iranian a pus lideri europeni alături de Trump pe o listă cu ținte de lichidat, ca răzbunare pentru moartea lui Khamenei

Data actualizării: Data publicării:
Lideri europeni, pe lista țintelor iraniene. Foto captură de ecran
Lideri europeni, pe lista țintelor iraniene. Foto: captură de ecran

Publicaţia iraniană Hamshahri, cotidian cu atitudine fermă ultraconservatoare şi provocatoare a municipalităţii Teheranului, a publicat o listă cu personalităţi care ar trebui să plătească pentru moartea ayatollahului Ali Khamenei pe care figurează în special Donald Trump, Benjamin Netanyahu, dar şi Friedrich Merz, Keir Starmer și Emmanuel Macron, relatează focus.de.

Actualul lider suprem iranian Mojtaba Khamenei a afirmat sâmbătă, într-un mesaj scris, că "răzbunarea" este "inevitabilă" după funeraliile tatălui său, ucis într-un atac americano-israelian în 28 februarie, în prima zi a războiului.

"Această răzbunare este voinţa naţiunii noastre şi ea trebuie să fie îndeplinită, inevitabil. Aceşti criminali, ale căror nume figurează pe o listă, vor duce în mormântul lor dorinţa unei morţi liniştite în patul lor", a afirmat - într-un text care îi este atribuit - Mojtaba Khamenei, care i-a succedat tatălui său în funcţia de lider suprem.

Publicaţia Hamshahri a publicat online sâmbătă seara o infografie care reia aceste cuvinte. Ea nu figurează totuşi în ediţia sa pe hârtie de duminică.

Aceasta arată fotografiile a 13 personalităţi care par să se refere la "lista" evocată de Mojtaba Khamenei, dar care nu menţionează niciun nume.

Pe această infografie, portretele preşedintelui american Donald Trump şi premierului israelian Benjamin Netanyahu apar cu ţinte marcate pe cap.

Pagina din ziarul iranian
Pagina din ziarul iranian

Pe această listă figurează de asemenea secretarul de Stat american Marco Rubio, dar şi lideri europeni, între care preşedintele francez Emmanuel Macron, şefa guvernului italian Giorgia Meloni, cancelarul german Friedrich Merz şi premierul britanic demisionar Keir Starmer.

Iranul a reproşat ţărilor europene în timpul războiului că nu condamnă atacurile împotriva teritoriului său, ba chiar iau parte la ele, autorizând avioane militare americane să le survoleze spaţiul aerian. 

Infograficul îi prezintă și pe șefii guvernelor europene, toți purtând cămăși portocalii tipice prizonierilor americani. 

„O listă a celor care trebuie să aștepte răzbunarea din partea poporului iranian”, intitulează ziarul articolul online. 

 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine