Una dintre cele mai profitabile afaceri din istorie, o „umilință” pentru Rusia: Cum au ajuns rușii să vândă Alaska americanilor

Donald Trump a părut să încurce geografia cu istoria când a spus că plănuiește să se vadă cu Vladimir Putin „în Rusia” pentru mult așteptatul summit din Alaska de vineri. Gafa președintelui american nu ar fi fost o afirmație greșită cu mai mult de un secol și jumătate în urmă, când al 49-lea stat american făcea încă parte din Imperiul Rus sub conducerea Țarului Alexandru al II-lea.

Când avionul lui Putin va ateriza în Alaska, el va putea vedea urmele fostei prezențe rusești în acest teritoriu. De la țărmul sălbatic și stâncos al insulei Baranof și până în Anchorage, cel mai mare oraș din Alaska, bisericile ortodoxe ruse ies în evidență în continuare cu ale lor cupole în formă de cepe.

Prezența Rusiei în Alaska nu a început cu o invazie a armatei, ci a negustorilor de blănuri. La mijlocul secolului al XVIII-lea, negustori și aventurieri au traversat Marea Bering stimulați de comerțul profitabil cu blănuri de vidre de mare.

Din 1780, Ecaterina cea Mare a autorizat crearea Companiei Ruso-Americane, care avea ca scop monopolizarea comerțului cu blănuri. Alexander Baranov, un negustor dur, a consolidat controlul Rusiei asupra regiunii prin extinderea așezărilor rusești și suprimarea nemiloasă a populațiilor băștinașe, în special a triburilor tlingit, care l-au poreclit „Fără inimă” pe Baranov, potrivit The Guardian.

În scurt timp, au venit și preoți ortodocși care au înființat misiuni creștine și au construit biserici. În Novo-Arhangelsk, care acum se numește Sitka, a fost ridicată Catedrala Sfântul Mihail. Cupola sa verde care se ridică în mijlocul unui peisaj plin de păduri, munți și ghețari încă se poate vedea la peste 150 de ani de când a fost construită.

Vânzarea Alaskăi „i-a înfuriat pe toți rușii adevărați”

Pentru Imperiul Rus, Alaska a devenit la mijlocul secolului al XIX-lea mai mult o povară decât o resursă benefică, iar rușii au început să caute un cumpărător.

După înfrângerea umilitoare în Războiul Crimeei, administrarea Alaskăi a devenit prea costisitoare pentru bugetul epuizat al Imperiului Rus, care se temea și că nu va putea apăra un teritoriu atât de îndepărtat dacă forțele navale ale Marii Britanii vor ataca.

„Tratatul meu a fost întâmpinat cu o opoziție puternică”, scria trimisul rus la Washington, Eduard de Stoeckl, într-o scrisoare către un prieten în iulie 1867. „Dar acest lucru se trage din faptul că nimeni de acasă nu are nicio idee despre starea adevărată a coloniilor noastre. Era pur și simplu o chestiune de a le vinde sau de a privi cum ne sunt luate.”

Vânzarea regiunii Alaska a fost până la urmă o victorie diplomatică rară pentru ambele părți: pentru Rusia, a fost o cale de a recupera niște bani, de a câștiga un nou aliat de partea cealaltă a oceanului și de a evita un posibil conflict cu Marea Britanie; pentru SUA, a fost ocazia perfectă de a limita expansiunea puterilor coloniale din Europa pe continentul nord-american și de a-și extinde influența în zona Pacificului.

Când Imperiul Rus a acceptat să vândă teritoriul în 1867, puțini ruși au văzut cu ochi buni tranzacția. În Sankt Petersburg, vânzarea Alaskăi a fost tratată ca o nouă umilință suferită de administrația imperială.

Deși Alaska nu a fost niciodată considerată o bijuterie a Imperiului Rus, prețul de 7,2 milioane de dolari a fost perceput ca o insultă. Ziarul liberal Golos a spus că tranzacția „i-a înfuriat pe toți rușii adevărați”.

„Este oare sentimentul de mândrie al națiunii chiar atât de nedemn de atenție încât să poată fi sacrificat în schimbul a doar șase sau șapte milioane de dolari?”

„Rusia ne-a vândut o portocală stoarsă”

Nici în SUA, cumpărarea Alaskăi nu a fost considerată de toată lumea drept o afacere bună. Secretarul de stat William H. Seward, care a negociat tratatul, a fost ridiculizat pentru că ar fi cheltuit o sumă excesivă pentru o regiune sălbatică și înghețată.

„Poate că putem face un tratat cu Rusia, dar nu putem face un tratat cu Vântul Nordic sau cu Regele Zăpezii”, scria la acea vreme The New York Daily Tribune.

Ziarul New York World scria pe 1 aprilie 1867: „Rusia ne-a vândut o portocală stoarsă. Indiferent care este valoarea teritoriului și a insulelor sale învecinate pentru noi, ele nu au mai avut nicio valoare pentru Rusia.”

Această percepție s-a schimbat, însă, destul de repede. Goanele după aur de la sfârșitul secolului al XIX-lea și descoperirea câmpurilor petroliere câteva decenii mai târziu au transformat un teritoriu cândva batjocorit în unul dintre cele mai bogate în resurse, iar cumpărarea sa de către SUA a devenit una dintre cele mai profitabile afaceri din istorie.

Ziarul New York Herald a lăudat tranzacția și a descris Rusia ca pe un potențial nou aliat al Statelor Unite. Îmbunătățirea relațiilor SUA-Rusia a culminat cu vizita din 1871 a Marelui Duce Alexei Alexandrovici la New York, unde a fost primit cu parade militare, recepții de gală și distincții.

Când Trump și Putin se vor întâlni în Alaska, contextul va fi unul marcat de posibilitatea unei reînnoiri istorice a relațiilor dintre SUA și Rusia.

În același timp, Kievul speră ca era tratatelor între marile puteri în care teritoriile erau folosite ca monedă de schimb să fie de domeniul trecutului și ca orice apropiere între cele două țări să nu rezulte într-un nou acord privind cedarea de teritorii, de această dată în favoarea Rusiei.

Editor : Raul Nețoiu