Ungaria şi Slovacia vor contesta în justiție planul UE care le-ar interzice să importe gaz şi petrol din Rusia

Data publicării:
sediul Curtea Europeană de Justiție
Curtea Europeană de Justiție. Foto: Shutterstock

Ungaria a anunţat miercuri că, împreună cu Slovacia, va contesta la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene planul care le va interzice statelor UE să importe gaz şi petrol din Rusia. Budapesta acuză că acest plan este un„dictat inacceptabil” al Bruxelles-ului care încalcă tratatele UE şi ameninţă securitatea energetică naţională, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres. 

„De îndată ce (planul) va fi aprobat în forma sa finală, îl vom contesta imediat la Curtea de Justiţie a UE”, a declarat presei, la Bruxelles, ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, adăugând că Slovacia se va alătura Ungariei în acest demers.

Cele două ţări depind în mare măsură de importurile de energie din Rusia şi se opun întreruperii aprovizionării, argumentând că situaţia lor geografică de ţări fără ieşire la mare nu le oferă rute alternative viabile, întrucât cele care ar exista nu au capacitate suficientă şi sunt mai costisitoare.

Ideea interzicerii importurilor energetice ruseşti, impulsionată de Comisia Europeană, este „un dictat inacceptabil” şi respectarea unei asemenea decizii „politice şi ideologice” este „imposibilă”, a adăugat ministrul ungar.

Pe lângă faptul că această măsură va conduce la o „creştere dramatică a preţurilor”, a argumentat el în continuare, decizia „contravine complet tratatelor UE”, conform cărora aprovizionarea cu energie este o prerogativă naţională a statelor membre.

Ministrul ungar de externe a criticat şi stratagema folosită de Bruxelles pentru a neutraliza veto-ul ţării sale împotriva acestei măsuri în Consiliul UE, unde va fi tratată ca o simplă măsură comercială, astfel încât să poată fi adoptată prin majoritate calificată, în locul unanimităţii.

Comisia Europeană urmează să prezinte o propunere legislativă pe această temă la începutul anului viitor, după ce negociatorii Consiliului UE (statele membre) şi ai Parlamentului European (PE) au convenit miercuri ca statele UE să sisteze complet importurile de gaze naturale din Rusia cel mai târziu la sfârşitul lunii octombrie 2027, iar la sfârşitul aceluiaşi an să înceteze de asemenea complet importurile de petrol rusesc, în timp ce importurile de gaze naturale lichefiate (GNL) din Rusia vor trebuie oprite chiar mai devreme, până cel târziu la sfârşitul anului 2026.

În urma invaziei ruse în Ucraina şi a sabotării conductelor Nord Stream, UE a adoptat deja o politică de reducere a importurilor de gaze naturale ruseşti, care au fost înlocuite parţial de gazele naturale lichefiate (GNL) importate în special din SUA, cantitatea de GNL necesară UE urmând să crească odată cu oprirea aprovizionării cu gaze naturale din Rusia.

Aduse cu nave transportatoare de gaz, gazele naturale lichefiate (GNL) sunt însă mai costisitoare decât gazele naturale transportate prin conductele existente. Blocul comunitar are însă nevoie de energie la preţuri reduse pentru a-şi menţine industriile competitive în concurenţa cu rivalii din China şi SUA, unde costurile energiei sunt de câteva ori mai mici.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când poate ANAF să controleze o persoană fizică. Ce documente pot cere inspectorii
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, în centrul atenției după show-ul din finala CM 2026. Fanii, cuceriți: „Nu-mi vine să cred că are 49...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Pot administratorii de ștranduri să le interzică accesul clienților cu apă și alimente din exterior...
Newsweek
900 lei pensie după 19 ani munciți plus 15 ani „pe caz de boală”. De ce pensionarul a primit atât de puțin?
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani