Uniunea Europeană pregăteşte un plan de represalii la taxele anunțate de Donald Trump

Data publicării:
sua taxe vamale
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Reprezentanţii la UE ai statelor membre se reunesc, săptămâna aceasta, pentru a pune la punct un set de măsuri de răspuns, în eventualitatea în care nu se va ajunge la un acord comercial cu Administraţia Trump. Întâlnirea are loc în contextul în care poziția SUA de negociere cu privire la tarifele vamale pare să se fi radicalizat înaintea termenului limită fixat la 1 august, transmite Bloomberg.

Preferinţa generală este continuarea negocierilor cu Washingtonul, în încercarea de a ajunge la o soluţie negociată pentru ieşirea din impas înainte de termenul limită. Cu toate acestea, sursele din apropierea acestui dosar citate de Bloomberg susţin că nu au fost înregistrate progrese după discuţiile care au avut loc la săptămâna trecută la Washington. Negocierile vor continua pe parcursul următoarelor două săptămâni.

În prezent, SUA par să dorească un tarif aproape universal la bunurile importate din UE, mai mare de 10% şi cu mai puţine excepţii, limitate şi acestea la aviaţie, unele produse medicale şi medicamente generice, o serie de băuturi spirtoase şi echipamente de producţie de care SUA are nevoie, au precizat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Cele două părţi au discutat, de asemenea, un posibil prag pentru anumite sectoare, precum şi cote la oţel şi aluminiu, ca o modalitate pentru a proteja lanţurile de aprovizionare de sursele care supra-aprovizionează cu metale. Sursele au avertizat că şi în eventualitatea în care se va ajunge la un acord, acesta va trebui semnat de Trump, a cărui poziţie nu este clară.

La începutul lunii, preşedintele american a trimis o scrisoare Uniunii Europene în care avertizează că blocul comunitar ar putea fi vizat de tarife de 30% la majoritatea exporturilor sale, începând de la 1 august. Per total, UE estimează că tarifele americane ar putea acoperi produse în valoare de 380 de miliarde de euro, adică aproximativ 70% din exporturile sale spre SUA.

Înainte de scrisoarea lui Trump, UE speră că va putea ajunge la un acord cadru care ar fi permis continuarea discuţiilor pe baza ideii unui tarif universal de 10% la majoritatea exporturilor blocului comunitar.

UE a încercat să obţină excepţii mai mari decât oferea SUA, precum şi să protejeze blocul comunitar de viitoare tarife sectoriale. Chiar dacă este un fapt acceptat că orice viitor acord va fi unul asimetric în favoarea SUA, UE va analiza dezechilibrul general al oricărui acord înainte de a decide dacă va declanşa orice măsuri de re-echilibrare, a dezvăluit anterior Bloomberg. Nivelul sacrificiilor pe care statele membre sunt pregătite să le accepte variază şi unele ţări sunt deschise la ideea unor tarife mai mari, dacă astfel vor obţine suficiente excepţii, au dezvăluit sursele.

În condiţiile în care şansele unui final pozitiv se reduc şi se apropie termenul limită, Uniunea Europeană este aşteptată să înceapă pregătirile pentru un plan de răspuns ce ar urma să fie implementat rapid, în eventualitatea în care nu se va ajunge la un acord, susţin sursele. Orice decizie de represalii va avea nevoie însă de aprobarea politică a liderilor blocului comunitar, pentru că mizele sunt foarte mari, au adăugat sursele.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii...
Newsweek
Pensie de numai 1.500 lei pentru 30 ani munciți. De ce 1.900.000 pensionari primesc pensii atât de mici?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...