Urmează patru zile de "căldură extremă" în Marea Britanie. Noul val de caniculă vine după cel mai secetos iulie din 1935 încoace

Data actualizării: Data publicării:
Caniculă în Marea Britanie
Caniculă în Marea Britanie. Foto: Profimedia Images

O avertizare pentru patru zile de "căldură extremă" a intrat în vigoare joi în Marea Britanie, unde meteorologii spun că temperaturile ar putea depăşi 35 de grade Celsius. Acest nou val de caniculă ar putea pune presiune pe rezervele de apă şi pe serviciile de transport, informează Reuters.

Met Office a precizat că alerta "chihlimbar", a doua în ordinea severităţii după "roşu", va dura până la sfârşitul zilei de duminică, şi a avertizat că persoanele sensibile la căldura extremă s-ar putea confrunta cu efecte de sănătate adverse.

Temperaturile sunt aşteptate să atingă 35 de grade Celsius vineri şi ar putea ajunge la 36 de grade Celsius în anumite regiuni sâmbătă.

Potrivit prognozelor, în mare parte din Anglia şi Ţara Galilor, plus în regiuni estice din Irlanda de Nord şi Scoţia, joi va fi "însorit şi cald sau foarte cald", potrivit site-ului Met Office

Avertizarea vine după cel mai secetos iulie înregistrat în Anglia din 1935, când temperaturile au ajuns pentru prima dată la peste 40 de grade Celsius, aducând din nou în centrul atenţiei impactul schimbărilor climatice.

Şi alte state europene au fost afectate de valuri de caniculă în ultimele săptămâni, temperaturile depăşind deseori 40 de grade Celsius.

În timpul valului de caniculă din iulie, Marea Britanie, unde astfel de temperaturi ridicate sunt un fenomen mai rar, a fost afectată de pene de curent, deteriorări ale pistelor din aeroporturi şi zeci de incendii izbucnite în Londra, unde departamentul de pompieri s-a confruntat cu cea mai aglomerată săptămână de după al Doilea Război Mondial.

Ministrul Mediului din Marea Britanie, George Eustice, a avertizat miercuri companiile de alimentare cu apă să ia măsuri pentru a proteja rezervele de apă şi a face faţă efectelor secetei prelungite.

Mai multe companii din domeniul apei au impus deja restricţii privind consumul, iar supermarketurile au limitat vânzările la grătarele de unică folosinţă în legătură cu care pompierii au avertizat că pot da foc ierbii uscate.

Avertizarea "chihlimbar" de săptămâna aceasta urmează după prima avertizare "roşie" de "căldură extremă" emisă pentru prima dată în Marea Britanie în iulie.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri