Ursula von der Leyen acuză Kremlinul de „cortină de fier digitală”. Ce se întâmplă cu internetul în Rusia

Data publicării:
Ursula von der Leyen.
Ursula von der Leyen. Sursa foto: Profimedia Images

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a acuzat miercuri Kremlinul că impune o „cortină de fier digitală” pentru a ascunde dificultăţile economice legate de sancţiunile europene din cauza războiului din Ucraina.

„Da, sancţiunile au un efect usturător asupra economiei ruse. În contextul în care inflaţia creşte şi dobânzile urcă vertiginos, consecinţele războiului ales de Rusia sunt plătite din buzunarele oamenilor", a spus şefa executivului UE într-un discurs susţinut în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, transmite Agerpres. 

Ea a adăugat că aceste efecte sunt atât de acute „încât Kremlinul răspunde în modul obişnuit, restrângând accesul la internet şi libertatea de comunicare. Atât de mult, încât ruşii simt că trăiesc din nou în spatele unei Cortine de fier, o Cortină de fier digitală. Dar dacă istoria are o lecţie, este că toate zidurile cad în cele din urmă".

„Motive de securitate”

Serviciile de internet mobile sunt dezactivate de luni de zile în mai multe regiuni ruseşti, măsuri justificate de autorităţi din „motive de securitate" pe fondul ofensivei în Ucraina.

Aceste suspendări ale accesului la internet sunt însoţite de restricţii ale mesageriilor WhatsApp şi Telegram, abia utilizabile în Rusia în ultimele luni în lipsa unor VPN-uri, scrie France Presse. Dar la jumătatea lui aprilie, Moscova a restrâns utilizarea acestor VPN-uri. Mai multe site-uri bancare, de streaming video şi motoare de căutare blochează acum accesul utilizatorilor dacă detectează că aceştia folosesc un VPN. În paralel, autorităţile promovează masiv aplicaţia rusă Max, care nu criptează integral datele, provocând îngrijorări privind protecţia vieţii private.

Tot în plenul PE, Ursula von der Leyen a subliniat că UE şi-a respectat angajamentul de a asigura un împrumut de 90 de miliarde de euro Ucrainei, din care 45 de miliarde urmează să fie plătite în acest trimestru.

„O treime este pentru nevoi bugetare, două treimi pentru apărarea Ucrainei. Acest prim pachet de apărare va fi pentru drone din Ucraina pentru Ucraina, în valoare de circa 6 miliarde de euro. (...) În timp ce Rusia îşi intensifică agresiunea, Europa îşi intensifică sprijinul pentru Ucraina", a mai afirmat Von der Leyen. 

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, imagini rare de la începutul relației cu soțul ei. Cum a început povestea lor de iubire și de ce s-au...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
„Un bacalaureat de mântuială". O profesoară cu zeci de ani la catedră acuză că examenul a fost simplificat...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță că sistemul de pensii este în pericol. Crește vârsta de pensionare sau scad pensiile?
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme