Ursula von der Leyen „crede cu tărie” că Ucraina va primi statutul de candidată la aderare: „Este o decizie istorică”

Data actualizării: Data publicării:
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la o conferinta
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Foto: Profimedia Images

Ursula von der Leyen este încrezătoare că Ucrainei i se va acorda statutul de țară candidat la aderarea la Uniunea Europeană. Șefa Comisiei Europene a spus că este „o decizie istorică pe are Consiliul European trebuie să o ia acum”.

„Cred cu tărie că vom obţine o decizie pozitivă, că vom obţine sprijin, că de acum cursul a fost stabilit”, a declarat von der Leyen pentru postul public german ARD, duminică seară. 

„Desigur, aceasta este şi o decizie istorică pe care Consiliul European trebuie să o ia acum, dar pregătirile sunt bune”, a spus ea, adăugând că este încrezătoare în perspectivele existente.

Declaraţiile sale vin după ce, vineri, Comisia s-a declarat în favoarea desemnării oficiale a Ucrainei şi a Republicii Moldovei drept ţări candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Cele 27 de state membre ale UE urmează să discute recomandarea Comisiei la un summit care va avea loc la Bruxelles, joi şi vineri. De asemenea, pe ordinea de zi se va afla şi cererea Georgiei de aderare la UE, care, în opinia Comisiei, ar trebui să fie supusă îndeplinirii unor condiţii diferite.

Statele membre nu au adoptat până acum o linie comună cu privire la aderarea Ucrainei şi a R. Moldova.

Guvernul Austriei a susţinut să i se acorde statutul de candidat Bosniei şi Herţegovina, în timp ce România a făcut lobby pentru Georgia.

Von der Leyen a subliniat că decizia Comisiei de a sprijini statutul de ţară candidată în cazul Ucrainei a fost luată pe baza datelor, faptelor şi a pregătirilor pe care Kievul le-a făcut în ultimii opt ani.„Ucraina a făcut paşi uriaşi înainte în ultimii câţiva ani”, a spus von der Leyen, adăugând că doreşte să vadă, în continuare, progrese similare din partea Kievului.

Citiți și: Dmitro Kuleba mulțumește României după ce Ucraina a fost recomandată pentru statutul de candidat la aderarea la UE

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri