Foto Uzina din Mariupol a lui Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, a devenit o fortăreață pentru forțele ucrainene
Data actualizării: Data publicării:
Uzina Azovstal din Mariupol, aparținând companiei controlate de Rinat Ahmetov, a devenit o fortăreață pentru forțele ucrainene asediate de armata rusă Foto: Profimedia Images
În Mariupolul aflat sub asaltul forțelor ruse, combinatul ce aparține lui Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, a devenit ultima redută a orașului din sud-estul țării. Aici și-au găsit refugiu soldații Ucrainei, care sunt depășiți numeric și ca armament de forțele rusești. Uzina este însă atât de mare, încât rușii pur și simplu nu-i pot găsi pe ucraineni și de aceea au început să vorbească despre un atac chimic ca fiind singura modalitate de a-i scoate de acolo, relatează „The Guardian”.
Combinatul siderurgic Azovstal este una dintre cele mai mari uzine metalurgice din Europa și se află într-o zonă industrială care se întinde pe o suprafață de peste 11 kilometri pătrați, care dă spre Marea Azov. Aceasta este deținută de principalul grup metalurgic din țară, Metinvest, care este controlat de cel mai bogat om din Ucraina, miliardarul Rinat Ahmetov.
Pe timp de pace, uzina siderurgică Azovstal furniza 4 milioane de tone de oțel pe an, 3,5 milioane de tone de metal topit și 1,2 milioane de tone de oțel laminat.
Uzina siderugică Azovstal din Mariupol se întinde pe 11 kilometri pătrați Foto: Profimedia Images
Rușii se gândesc la un atac chimic pentru a-i scoate pe ucraineni din uzină
Fabrica are o mulțime de clădiri, furnale și căi ferate și este „un spațiu enorm” în care rușii pur și simplu nu pot da de forțele ucrainene, a declarat pentru Reuters Oleh Jdanov, un analist militar stabilit la Kiev. „De aceea, rușii au început să vorbească despre încercarea unui atac chimic ca singura modalitate de a-i face să iasă pe soldații ucraineni”, a explicat analistul.
De altfel, informații că ar fi fost utilizată arma chimică la Mariupol au apărut încă de luni seara. SUA au spus că nu pot confirma, iar Ucraina a declarat că verifică informațiile, în timp ce separatiștii susținuți de Rusia au negat că le-au folosit.
Un comandant al separatiștilor ruși declarase luni, la televiziunea de stat rusă, că Moscova a capturat 80 la sută din port, dar că rezistența continuă și că forțele ucrainene au încercat să se refugieze spre uzina Azovstal, pe care a descris-o ca fiind o „fortăreață într-un oraș”.
Regimentul Azov și „fortăreața” Azovstal
Printre apărătorii orașului se numără pușcași marini ucraineni, brigăzi motorizate, o brigadă a Gărzii Naționale și regimentul Azov, o miliție creată de naționaliștii de extremă dreapta care a fost ulterior încorporată în Garda Națională.
Membri ai regimentului Azov și soldați din Garda Națională ucraineană defilează la Mariupol în iunie 2019, pentru a marca cinci ani de la eliberarea orașului de separatiștii proruși Foto: Profimedia Images
Regimentul Azov, a cărui distrugere se numără printre obiectivele de război ale Moscovei, este cel care este asociat în mod frecvent cu Azovstal, iar unul dintre fondatorii săi, Andri Bilețki, a și numit, de altfel, uzina „fortăreața Azovului”, scrie The Guardian.
Ministerul rus al Apărării a declarat miercuri că peste 1.000 de soldați ai brigăzii 36 de pușcași marini din Ucraina, inclusiv 162 de ofițeri, s-au predat la Mariupol, dar Ucraina nu a confirmat informația. Oleksi Arestovici, consilier al președintelui Ucrainei, a declarat ulterior că membrii brigăzii 36 de pușcași marini au reușit să treacă printr-o „manevră extrem de riscantă” și s-au alăturat regimentului Azov. „Brigada a 36-a a evitat să fie făcută bucăți și acum au noi oportunități serioase, primind, în esență, o a doua șansă”, a spus el.
Un oraș fără comunicații, dar cu sisteme de tuneluri. Cât mai poate rezista Mariupol?
În oraș nu funcționează rețelele de telefonie mobilă și nici internetul, iar informațiile care vin de acolo sunt puține. Ucraina a păstrat un control strict al comunicării în ceea ce privește numărul de trupe și alte subiecte sensibile care i-ar putea compromite apărarea.
Orașul Mariupol, distrus de bombardamentele rusești. Foto: Profimedia Images
Bilețki a declarat pentru un site de știri ucrainean, la 20 martie, că Ucraina are un total de 3.000 de luptători care apără orașul împotriva a până la 14.000 de ruși.
O sursă europeană de securitate a declarat pentru Reuters că este prea dificil de spus cât timp ar putea rezista ucrainenii, dar pentru Rusia în mod clar este greu să ocupe întregul oraș tocmai din cauza complexelor sale industriale.
„Există sisteme de tuneluri sub fabrica de oțel. Mariupol este foarte important pentru Putin, deoarece după o victorie acolo (și predarea trupelor din regimentul Azov) poate pretinde că procesul de denazificare este un succes”, a adăugat sursa Reuters.
Pe de altă parte, analistul militar Ihor Jdanov vede puține șanse ca forțele ucrainene să spargă asediul Rusiei din exterior. „Câte provizii au apărătorii și cât timp pot rezista este doar de domeniul speculației. Dar ei nu au altă cale de ieșire. Sunt înconjurați din toate părțile, trebuie să reziste până la capăt. Dacă cedează, nu vor fi cruțați”, a spus el.
Compania lui Rinat Ahmetov: Nu vom produce niciodată sub ocupație rusă
Cel mai mare producător de oțel din Ucraina, Metinvest, a declarat vineri că întreprinderile sale nu vor funcționa niciodată sub ocupație rusă și că Ucraina a pierdut în prezent accesul la 30 până la 40 la sută din capacitatea de producție metalurgică după asediul de la Mariupol, relatează Reuters.
Rinat Ahmetov, principalul acționar al companiei Metinvest, care deține uzina Azovstal de la Mariupol Foto: Profimedia Images
Compania controlată de cel mai bogat om din Ucraina, Rinat Ahmetov, a declarat că Ucraina, unul dintre cei mai mari furnizori de minereu de fier din Europa, și-a redus la mai mult de jumătate producția de minereu de fier în urma invaziei Rusiei din 24 februarie.
Metinvest deține două mari uzine siderurgice - Illici și Azovstal - în orașul Mariupol de la Marea Azov, iar de când a început războiul a pus cele două facilități într-un regim special de „conservare la cald” pentru a proteja echipamentele și a preveni accidentele industriale.
Orașul este devastat de săptămâni întregi de bombardamente și este sub asediu, iar o forță ucraineană din ce în ce mai redusă încearcă să reziste, în ciuda faptului că este depășită numeric și înconjurată forțele ruse. Compania Metinvest a declarat pentru Reuters că siturile sale industriale au fost avariate, dar este imposibil să facă un bilanț și să evalueze amploarea pagubelor în condițiile în care luptele sunt încă în toi.
„Credem în victoria Ucrainei și vrem să reluăm producția după încheierea ostilităților. Dar întreprinderile metalurgice Metinvest nu vor funcționa niciodată sub ocupație rusă”, se spune în declarația companiei. „Pentru că uzinele nu funcționează, țara a pierdut 30-40% din capacitatea sa de producție metalurgică. Nu avem nicio îndoială că activitatea lor va fi reluată, dar pentru aceasta Mariupol trebuie să rămână ucrainean”, a subliniat compania controlată de Rinat Ahmetov.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.