Val de căldură extremă în Franța, autoritățile sunt în alertă. Seceta severă crește riscul incendiilor de vegetație

Data publicării:
un om care varsa o sticla de apa pe cap din cauza caniculei
Foto: Getty Images

Un val de caniculă care a adus temperaturi de peste 40 de grade Celsius a determinat autorităţile din Franţa să intre în alertă, informează marţi DPA, potrivit Agerpres. 

Serviciul meteorologic naţional, Météo France, le-a recomandat rezidenţilor din multe regiuni ale ţării să dea dovadă de prudenţă sporită marţi.

Un număr de 14 unităţi administrative au fost plasate sub cel mai ridicat nivel de alertă pentru caniculă - roşu - în timp ce alte 64 au rămas la nivelul portocaliu.

Spitalele au fost avertizate că vor primi pacienţi afectaţi de temperaturile extreme, a spus ministrul Sănătăţii, Catherine Vautrin, după ce condiţiile meteo au dus de asemenea la niveluri ridicate de ozon şi la deteriorarea calităţii aerului în oraşe.

Compania de transport feroviar SNCF a anulat mai multe conexiuni intercity pe rutele Paris-Clermont-Ferrand şi Bordeaux-Marseille până vineri din cauza caniculei.

Autorităţile se tem că sistemele de aer condiţionate din garniturile mai vechi folosite pe aceste rute nu vor face faţă temperaturilor extreme.

Pentru a-i ajuta pe oameni să se răcorească, municipalitatea Lyon a lăsat un parc deschis pe timpul nopţii pentru a le permite rezidenţilor să doarmă în aer liber, în timp ce mai multe muzee dotate cu aer condiţionat şi-au deschis porţile în mod gratuit pentru a le oferi un refugiu din calea caniculei.

În Bordeaux, a fost deschis un centru care oferă refugiu împotriva caniculei persoanelor fără adăpost.

Spaţii publice precum Paris Metro afişează avertizări prin care le recomandă rezidenţilor să bea lichide suficiente şi să se protejeze împotriva căldurii.

Între timp, riscul incendiilor de vegetaţie rămâne extrem de ridicat din cauza caniculei şi a condiţiilor secetoase.

Météo France a avertizat că temperaturile extreme provoacă uscarea excesivă a solului şi vegetaţiei, în special în regiunea sud-vestică, care se confruntă cu o secetă deosebit de severă.

În weekendul trecut, după mai multe zile de lupă cu flăcările, pompierii au reuşit să aducă sub control cel mai vast incendiu de vegetaţie izbucnit în ultimele decenii în Franţa.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Tudor Chirilă, atac dur la adresa PSD și a lui Sorin Grindeanu: „Nu vor alegeri anticipate. Joacă la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dieta lui Ștefan Bănică Jr. la 58 de ani. Secretul care îl ajută să se mențină în formă: „Nu cred în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță...
Newsweek
O categorie de pensii militare vor crește. Înalta Curte dă dreptate pensionari militari. Vechimea crește!
Digi FM
Reactivarea lui Dragnea aruncă în aer conducerea PSD. Ultimele zile ale lui Sorin Grindeanu la șefia...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...