Val de caniculă și temperaturi record în Rusia. În Moscova, niciun început de iulie n-a mai fost așa de fierbinte din 1917

Data actualizării: Data publicării:
oameni pe strada in moscova
Ruşii au înfruntat joi una dintre cele mai fierbinţi zile de mai bine de un secol. FOTO: Profimedia Images

Ruşii au înfruntat joi una dintre cele mai fierbinţi zile de mai bine de un secol. În Moscova a fost doborât recordul din 1917, iar în mai multe oraşe din Rusia au fost peste 35 de grade Celsius, informează Reuters.

La Moscova, unde temperaturile pot scădea până la minus 40 de grade Celsius în legendara iarnă rusească, mercurul a urcat la 32,7 grade Celsius, doborând cu jumătate de grad recordul din 1917 pentru acea zi, potrivit centrului meteo FOBOS. Recordurile au fost doborâte de la coasta Pacifică a Rusiei şi din sălbăticia Siberiei până în regiunile europene ale Rusiei, a spus FOBOS.

Vremea caldă a declanşat o cerere în creştere pentru aparate de aer condiţionat şi ventilatoare, în timp ce moscoviţii au consumat cantităţi record de îngheţată şi băuturi reci. Apă a fost distribuită călătorilor în metrou şi în multe trenuri.

Primarul Moscovei Serghei Sobianin i-a îndemnat pe locuitorii Moscovei, care are o populaţie de peste 20 de milioane de locuitori, să ia măsuri de precauţie şi să evite să iasă afară în cele mai calde momente ale zilei. „În timpul zilei, temperatura aerului va depăşi norma climatică şi va creşte din nou peste 30 de grade”, a spus Sobianin.

El a afirmat că pentru vineri sunt prognozate furtuni şi că există posibilitatea de grindină. De asemenea, temperaturi anormal de ridicate sunt aşteptate și vineri, "cu 7 grade Celsius sau mai mult peste norma climatică", a precizat Centrul de meteorologie din Rusia pe site-ul său.

"E foarte dificil, pentru că este foarte cald şi sufocant. Noaptea, nu putem dormi decât cu aerul condiţionat pornit. E greu, mai ales la vârsta noastră", a declarat Monira Galimova, o pensionară de 70 de ani, care aştepta, vizibil epuizată, într-o staţie de autobuz.

"Munca mea nu poate să aştepte, de aceea sunt obligată să rămân la Moscova pe această căldură, iar plecarea la ţară rămâne doar un vis", a declarat la rândul ei Olga Krychina, în vârstă de 34 de ani, care lucrează în sectorul renovărilor de apartamente.

Valul de căldură afectează marea regiune a Moscovei, pe o rază de 200 de kilometri în jurul capitalei ruse, precum şi regiuni aflate mai la sud, Kursk, Belgorod şi Voronej, a adăugat aceeaşi instituţie.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine