India a devenit cea mai populată țară din lume, conform ultimelor rapoarte ale ONU, devansând China pentru prima oară de când au apărut astfel de evidențe. Doi tineri, ambii de 25 de ani – unul din China, altul din India – au povestit pentru The Guardian cum este viața lor și care le sunt aspirațiile.
„Nu am timp pentru mine”
Xue Pengyu este asistent universitar la o facultate de arte din orașul său natal, Anyang, din Henan, o provincie săracă din nordul Chinei. Locuiește în campus alături de studenții săi, care nu sunt cu mult mai tineri decât el.
Când Xue a terminat liceul în urmă cu șapte ani, s-a mutat la Tianjin, lângă Beijing, pentru a studia grafica digitală. Tianjin are de ori mai mulți locuitori decât Anyang și se află la doar aproximativ 30 de minute cu trenul de capitală. După absolvirea universității, Xue a rămas în Tianjin și a obținut un loc de muncă într-o grădiniță. Spera să rămână acolo sau să se mute într-un alt oraș mare, dar pandemia l-a forțat să se întoarcă acasă.
Spune că are o viață complicată, că muncește mult și de aceea nici nu-și găsește o iubită. „Copiii sunt în perioada lor rebelă, așa că trebuie să am grijă de emoțiile lor, să îi supraveghez, să le dau teme de studiu. Practic, nu am timp pentru mine decât pentru a mânca și a dormi”, povestește el.
Venitul lui Xue îi limitează opțiunile. Deși Anyang este un oraș relativ ieftin, iar cazarea lui este asigurată de școală, salariul de aproximativ 3.000 de yuani (349,78 lire sterline) pe lună „nu este suficient pentru a susține o familie”. Tânărul este însă optimist în ceea ce privește viitorul: are posibilitatea să fie promovat și crede că cel puțin în următorii trei ani va rămâne la facultate. Xue crede că viața lui e mai bună decât a prietenilor săi care s-au mutat în orașe mari, precum Guangzhou și Shenzhen, în sud, sau Shanghai, pe coasta de est. „Salariile de acolo încă nu sunt suficiente pentru a construi o familie. Pentru ei, e și mai greu să își întemeieze o familie”
Deocamdată, Xue nu se gândește să aibă copii: „Ar fi o povară mare... și îmi place să fac tot ce vreau. Nu vreau să fiu închis acasă și să am grijă de un copil. M-aș enerva. Când lucram la grădiniță, unii dintre copii erau foarte drăguți și îmi doream într-un fel propriul meu copil. Totuși, dorința asta a scăzut în timp”, spune Xue Pengyu.
„Evoluez, dar lent”
Despre Ranjan Kujur, mătușa lui a spus că era un copil inteligent, dar că avea puține șanse să se dezvolte în Raintoli, un mic sat din Jharkhand, India. Tatăl lui Kujur era șomer, mama lui nu avea studii, iar școala din sat era de fapt într-un șopron.
Așa că, la șase ani, băiatul a plecat să stea cu mătușa lui în orașul Ranchi, unde a mers la școală. A scăpat astfel de sărăcia din mediul rural și a avut alte oportunități. Așa a ajuns să fie interesat de dans.
După ce timp de un an a avut diverse slujbe, s-a înscris la un curs de dans. Antrenorul a constatat că era foarte talentat, așa că l-a scutit de plata cursurilor. „Mă simt liber când dansez. Este viața mea, iubesc să fac asta”, spune Kujur.
Ținta lui este Bollywood, așa că vrea să se înscrie la școala de dans din Mumbai. Cursurile durează trei ani și costă în jur de 500 de lire sterline pe lună, mult peste posibilitățile sale financiare. Venitul lui mediu lunar este de 16.000 de rupii (160 de lire sterline) și, deși este suficient pentru nevoile lui zilnice, nu este suficient pentru facultate.
„Evoluez, dar lent. Trebuie să mă concentrez să muncesc și mai mult și să economisesc banii pentru această diplomă care îmi va deschide tot felul de oportunități”, spune tânărul.
Până să ajungă să își îndeplinească acest vis, refuză să se gândească la căsătorie sau la întemeierea unei familii. „Sunt încă tânăr!”, afirmă Kujur, care adaugă că nici nu are timp pentru o relație acum. „Sigur că mă voi căsători într-o zi, dar numai când voi avea o situație. În domeniul dansului e multă concurență, așa că trebuie să fiu foarte, foarte bun pentru a ajunge cineva”.
Kujur își petrece cea mai mare parte a timpului exersând pentru clipuri video pe care le postează pe YouTube și predă cursuri de dans la domiciliu. Ziua lui de muncă se termină de cele mai multe ori după ora 20.00. „Părinții mei nu s-au gândit niciodată că va exista un dansator în familie. Nu se gândeau la asta, dar ei văd cât de mult muncesc ca să ajung cunoscut”, spune el.
Editor : G.M.
