Sari la conținut

VIDEO 360°. Cum arată acum orașul-fantomă evacuat după dezastrul de la Fukushima

Mai mulți foști locuitori s-au întors în zona de excluziune din apropiere de centrala nucleară de la Fukushima, într-o mică așezare rurală de unde au fost evacuați după dezastrul nuclear de la Fukushima din 2011. Călătoria a făcut parte dintr-un proiect memorial al organizației Greenpeace (oferit de The Guardian), pentru a comemora șapte ani de la tragicul eveniment, oferind publicului o filmare în 360 de grade din ceea ce este acum un teritoriu-fantomă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Japonia a comemorat duminică victimele puternicului cutremur, urmat de un tsunami şi de catastrofa nucleară de la Fukushima, din urmă cu şapte ani, informează DPA şi AFP, citate de Agerpres.

Ca în fiecare an, o ceremonie oficială a avut loc la Tokyo, în prezenţa prim-ministrului Shinzo Abe, a prinţului Akishino - al doilea fiu al împăratului Akihito - şi a soţiei sale, prinţesa Kiko, precum şi a supravieţuitorilor.

Potrivit imaginilor difuzate de posturile de televiziune, în zonele afectate din nord-estul arhipelagului, locuitorii au păstrat un moment de reculegere la 2.46 p.m.(05.46 GMT), oră la care, în urmă cu şapte ani, pe 11 martie 2011, a avut loc devastatorul cutremur.

„Condoleanţe celor care şi-au pierdut apropiaţii şi prietenii dragi", a declarat Abe la Tokyo înainte de a da cuvântul supravieţuitorilor dezastrului.

Un total de 18.434 de persoane au pierit sau au dispărut în urma cutremurului cu magnitudinea 9 şi a tsunami-ului din urmă cu şapte ani.

În plus, peste 3.600 de persoane, marea majoritate din Fukushima, au murit ca urmare a dezastrului, din cauza diferitelor boli sau pentru că s-au sinucis.

În prezent, accidentul de la centrala nucleară Fukushima, cel mai grav din istorie după cel de la Cernobîl din 1986, a lăsat în urma sa 73.000 de persoane strămutate.

Chiar dacă guvernul nipon a ridicat ordinele de evacuare în unele zone ale comunelor Iitate, Namie, Kawamata şi Tomioka în primăvara anului 2017, mulţi locuitori nu doresc să se întoarcă. De asemenea, zeci de plângeri au fost depuse împotriva autorităţilor şi a companiei Tepco, care opera centrala unde a avut loc accidentul.

La finalul ceremoniei de la Tokyo, fiecare dintre cei circa 820 de membri ai publicului îmbrăcat în negru şi format aproape în întregime din bărbaţi a fost invitat să depună o floare albă în faţa unei stele pe care se puteau citi cuvintele „Sufletelor victimelor marii catastrofe din estul Japoniei". 

 

Etichete: cernobil , dezastru Cernobil , dezastru fukushima , cutremur fukushima , fukushima daiichi , fukushima explozie nucleara

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale