VIDEO Bătaie în Parlamentul Georgiei. O lege inspirată de la ruși a aprins spiritele între deputați

Data publicării:
bataie georgia
O lege inspirată de la ruși a aprins spiritele între deputații din Parlamentul Georgiei. Foto: Captură Twitter

Deputații din Parlamentul Georgiei s-au luat la bătaie, luni, în timpul unor dezbateri privind proiectul de lege referitor la „agenţii străini", despre care criticii spun că are drept model legislaţia draconică din Rusia vecină. În tot acest timp, în fața Legislativului au avut loc proteste, scrie Reuters.

O înregistrare video arată o încăierare scurtă, dar violentă, între deputaţi, după ce preşedintele Comisiei pentru afaceri juridice a camerei a părut să-l lovească pe liderul partidului de opoziţie Mişcarea Naţională Unită, care se opune proiectului de lege.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Blocul de guvernământ Visul Georgian a anunţat luna trecută că susţine legislaţia, care trebuie să treacă prin mai multe etape de aprobare înainte de a deveni lege.

Legea ar impune organizaţiilor care primesc mai mult de 20% din finanţare din străinătate să se înregistreze ca „agenţi străini” şi să se supună monitorizării de către Ministerul Justiţiei, în caz contrar fiind pasibile de amenzi mari.

Criticii compară proiectul cu o lege rusă din 2012, care a fost extinsă în mod constant de atunci şi este utilizată pentru a reprima societatea civilă rusă şi presa independentă. Ei spun că acest proiect de lege dovedeşte că Georgia se schimbă către un regim autoritar, relatează Reuters.

„Legislaţia rusă care este propusă acum în parlament este împotriva intereselor naţionale ale Georgiei, împotriva aspiraţiilor noastre europene”, a declarat Irakli Pavlenişvili, un activist pentru drepturile civile şi politician de opoziţie.

Cu toate acestea, Ghivi Mikanadze, deputat al Visului Georgian, a declarat pentru televiziunea naţională că "societatea georgiană merită să ştie ce organizaţii sunt finanţate şi din ce surse”.

„Vorbim despre transparenţă şi despre faptul că avem o obligaţie (faţă de poporul georgian)”, a continuat el.

Partidul de guvernământ susţine că îşi menţine angajamentul ca Georgia să adere la Uniunea Europeană.

Preşedinta georgiană Salome Zurabişvili a declarat că se va opune prin veto proiectului de lege, argumentând că acesta ar pune în pericol speranţele Georgiei de a adera la UE şi la NATO, însă parlamentul poate trece peste un veto prezidenţial.

Luna trecută, peste 60 de organizaţii ale societăţii civile şi instituţii media au declarat că nu vor respecta noua legislaţie privind "agenţii străini" dacă aceasta va deveni lege.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri