Video Putin i-a adunat pe ruși pe cel mai mare stadion din Moscova pentru un discurs de 4 minute. Mulți și-au luat cadourile și au plecat

Data actualizării: Data publicării:
putin vorbeste de pe scena participantilor la un miting la moscova
Mega-miting organizat de Putin la Moscova. Foto: Profimedia

După discursul interminabil de ieri, în fața Parlamentului, președintele rus Vladimir Putin și-a făcut apariția la un mega-miting cu 200.000 de participanți pe un stadion din Moscova. A vorbit însă doar 4 minute Potrivit unor surse, mulți oameni au fost aduși cu forța de la serviciu sau facultate, cu autobuze speciale. Spectacolul este organizat cu două zile înainte de împlinirea unui an de la debutul invaziei ruse în Ucraina și în ajunul Zilei Apărătorilor Patriei.

ACTUALIZARE 15.55. Lângă stadionul unde a vorbit Putin au fost amplasate mai multe sisteme antiaeriene Panțir 1.

ACTUALIZARE 15.13 . Vladimir Putin a urcat pe scenă. El a susținut că toată lumea îi susține pe soldații ruși, inclusiv „copiii care le scriu scrisori”. El a repetat o parte a discursului de ieri, în care a susținut că Rusia duce un război de apărare, deși Moscova este cea care a invadat Ucraina. Scurtul lui discurs a fost urmat de imnul național.

Mulți oameni nu au mai așteptat însă să vorbească Putin. Au plecat înaintea discursului, după ce și-au luat cadourile primite de la organizatori - pături și steaguri rusești. 

Alți oameni s-au refugiat în toaletele stadionului, din cauza frigului pătrunzător de pe stadion.

Imediat după discurs, stadionul a început să se golească. Oamenii nu au mai așteptat să cânte artiștii cunoscuți anunțați în program.


Mitingul-concert are loc pe stadionul Lujniki, același stadion care a găzduit finala Cupei Mondiale de fotbal din 2018.

 

Potrivit Novaia Gazeta, voluntarii au amenajat „bucătării de campanie” pentru ca oamenii să guste rațiile militare.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La fel ca la alte mitinguri „patriotice” în Rusia, membrii publicului sunt aduși cu autobuzul din alte orașe pentru a se asigura că participarea este mare, relatează BBC.

Potrivit unor imagini care circulă pe Telegram, participanții primesc 500 de ruble (6,69 de dolari) pentru a asista la miting.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Studenții care doresc să participe la eveniment vor avea liber de la cursuri pentru întreaga zi”, se arată într-unul pliant. Un altul promite credite universitare și „mâncare și cadouri gratuite”.

Un alt fluturaș spune că oamenii nu au voie să poarte galben sau albastru - culorile drapelului ucrainean.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce drepturi mai are persoana care donează un apartament. Situațiile în care donația poate fi anulată
Digi FM
Ziua tratează bolnavi de cancer, iar în weekend pilotează avioane. Povestea impresionantă a unei tinere de 27...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sore, siluetă armonioasă în costum de baie, în vacanța din Turcia. S-a distrat cu fiica ei în parcurile...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regretul lui Cillian Murphy după ce a jucat cu Sam Neill în „Peaky Blinders”: „Mi-a plăcut să lucrez cu el, e...
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
Newsweek
Cupoanele de pensie au 5 culori diferite. Ce semnifică fiecare? Care îți „garantează” o pensie mai mare?
Digi FM
Caniculă în București și 13 județe, apoi vijelii și ploi torențiale. Cum se schimbă vremea în weekend...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Al șaselea simț despre care aproape nimeni nu vorbește. Cercetătorii spun că ar putea influența și sănătatea...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Brad Pitt are doi frați despre care se vorbește foarte rar. Cu ce se ocupă, de fapt, Doug și Julie
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...