VIDEO. Momentul „Counter-Strike” când jandarmii și Vestele Galbene se ciocnesc în fața Arcului de Triumf

Data publicării:
cs

O filmare body cam, cu o cameră video integrată în casca unui jandarm, surprinde momentul în care, sâmbătă, forțele de ordine și protestatarii Vestelor Galbene s-au încleștat în fața Arcului de Triumf din Paris.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Doi membri ai mişcării Vestele Galbene au fost condamnaţi luni la câte trei luni de închisoare după ce au fost arestaţi la un miting sâmbătă seară în oraşul Puy-en-Velay (centrul Franţei) în cursul căruia prefectura a fost incendiată, au declarat autorităţile locale.

Unul dintre cei doi bărbaţi a fost condamnat la 12 luni de închisoare, dintre care nouă cu suspendare, pentru „violenţe agravate". Celălalt a fost condamnat la şase luni de închisoare, dintre care trei cu suspendare, din acelaşi motiv, împreună cu acuzaţia de „tentative de degradare", transmite Agerpres.

Sentinţa de detenţie fără mandat de arestare pronunţată în cazul lor trebuie să fie stabilită cu judecătorul de aplicare a pedepselor, a continuat prefectura.

Guvernul de la Paris se pregăteşte să suspende majorarea taxelor pentru carburanţi, a declarat marţi pentru Reuters o sursă guvernamentală.

Executivul francez a aprobat recent o majorare a taxelor pentru carburanţi de 7,6 eurocenţi pe litru pentru motorină şi de 3,9 eurocenţi pentru benzină, pentru a reduce utilizarea autovehiculelor poluante şi a promova energia curată.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri