Sari la conținut

Miting anti-SUA şi anti-Israel la Istanbul. Erdogan: „Domnule Trump, nu vom cădea în greşeala dvs!”

Continuă violenţele şi protestele în întreaga lume, în special în ţările musulmane, faţă de decizia preşedintelui Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului. Manifestaţii de amploare au avut loc din Pakistan până în Turcia, iar în Teritoriile Palestiniene au avut loc noi confruntări între militanţii palestinieni şi armata israeliană. Cel mai grav incident a avut loc chiar la Ierusalim, unde un palestinian a înjunghiat un poliţist israelian.

Incidentul a avut loc în faţa autogării din Ierusalim. Un palestinian a fost filmat de o cameră de supraveghere în momentul în care scoate un cuţit şi îl loveşte în zona gâtului pe un poliţist israelian. După ce l-a înjunghiat pe omul legii, palestinianul de 24 de ani a fugit, însă a fost blocat, după puţin timp, de un trecător, şi reţinut ulterior de poliţişti.

Violenţe şi proteste în Teritoriile Palestiniene. În Betleem au avut loc din nou confruntări între palestinieni şi armata israeliană, însă de mai mică intensitate faţă de cele din zilele trecute. A fost organizat şi un marş de protest faţă de preşedintele Statelor Unite şi de Israel.

Un uriaş miting anti-SUA şi anti-Israel a avut loc şi la Istanbul, de unde, în faţa a zeci de mii de turci care au fluturat steagurile ţării lor şi au dat foc drapelelor american şi israelian, preşedintele Recep Erdogan i-a transmis un mesaj lui Donald Trump.

Recep Erdogan, preşedintele Turciei: Nu aveţi o astfel de autoritate. Palestina a fost întotdeauna sub ocupaţie, începând cu 1947. Israelul este un stat de ocupaţie. Israelul este un stat terorist. Domnule Trump, nu vom cădea în greşeala dumneavoastră.

Proteste faţă de Statele Unite şi de Israel au avut loc şi în Pakistan, dar şi în alte ţări musulmane.

Aflat în vizită la Paris, premierul israelian a spus că palestinienii trebuie să accepte realitatea că Ierusalimul este capitala Israelului, dacă vor să progreseze pe calea păcii. Liderul israelian a mai declarat că Ierusalimul a fost capitala Israelului vreme de 3.000 de ani şi nu a fost niciodată capitala altui popor.