VIDEO. Primele imagini cu jurnalistul arestat în Belarus. Cu semne de contuzii pe frunte, spune că este tratat corect de autorități

Data actualizării: Data publicării:
roman protasevici transmite un mesaj video din inchisoare
În primul interviu, Roman Protasevici, cu semne de contuzii pe frunte, a transmis un mesaj video în care spune că este tratat corect în detenție Foto: captură video

Roman Protasevici, jurnalistul arestat duminică la Minsk după ce autoritățile s-au folosit de stratagema deturnării unui avion sub pretextul unei amenințări cu bombă, apare luni într-o înregistrare video postată pe un canal Telegram din Belarus și transmite un mesaj care în mod evident este o declarație pe care a fost forțat să o facă, cu atât mai mult cu cât opozantul pare să aibă pe chip urme de agresiune fizică.

Roman Protasevici pare să aibă niște contuzii pe frunte. Un consilier al disidentei Svetalana Tihanovskaia, fosta rivală a lui Aleksandr Lukașenko în alegerile prezidențiale, aflată acum în exil, spune că în mod evident tânărul a fost bătut.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Roman Protasevici spune în înregistrare că este tratat foarte corect de autorități și promite să coopereze cu anchetatorii și să depună mărturie despre organizarea protestelor de masă în Minsk, o infracțiune ce îi poate aduce ani grei de închisoare.

Tânărul de 26 de ani poartă un hanorac de culoare neagră, stă la o masă pe care este un pachet de țigări și o cutie cu chibrituri, într-o cameră cu lambriuri de lemn. Jurnalistul spune că se află la Centrul de detenție nr. 1 din Minsk, acolo unde sunt închiși mulți deținuți politic, dar nu există nicio posibilitate de a verifica în mod independent unde a fost făcută înregistrarea, care durează 29 de secunde.

„Bună ziua, mă numesc Roman Protasevici, aseară am fost reținut de membrii MAI pe aeroportul național Minsk. Acum mă aflu în închisoarea nr. 1 din orașul Minsk. Declar că n-am niciun fel de problemă de sănătate, inclusiv cu inima sau cu alte organe. Atitudinea din partea colaboratorilor (n.r. MAI) este foarte corectă și în conformitate cu legea. De asemenea, acum continui să colaborez cu investigatorii și să dau mărturii în legătură cu organizarea revoltelor în masă din orașul Minsk”, spune Roman Protasevici.

Mama lui Roman Protasevici nu știe nimic despre fiul ei

Înregistrarea cu Roman Protasevici apare în condițiile în care mama jurnalistului a declarat luni nu știe unde se află acesta. Natalia Protasevici a spus că a luat legătura ultima dată cu fiul ei duminică dimineață, în ziua în care avionul în care s-a urcat a fost deturnat spre Minsk, iar jurnalistul arestat.

Rudele jurnalistului arestat încearcă să afle informații despre el, dar autoritățile bieloruse nu dau niciun detaliu despre starea lui sau unde a fost dus, a declarat mama lui Roman Protasevici. „Nu avem nicio informație. Am angajat un avocat, vorbim, corespondăm, dar nu știm nimic despre băiatul nostru”, le-a spus ea luni jurnaliștilor de la Belsat.

Pasagerii care au călătorit împreună cu Roman Protasevici în avionul deturnat au relatat despre momentul arestării acestuia pe aeroportul din Minsk. 

„Ne-au dat jos din avion, câinii au fost puși să miroasă  bagajele. L-au luat pe tipul de lângă mine, i-au aruncat bagajul pe pistă. L-am întrebat ce se întâmplă. Mi-a spus cine este și a adăugat: Mă vor executa aici”, a povestit un pasager care stătea în avion lângă Roman Protasevici.

„Era foarte speriat. L-am privit în ochi și am văzut foarte multă tristețe. I-au luat rucsacul și au căutat peste tot”, a detaliat un alt pasager. „Arestarea s-a desfășurat foarte calm, iar el nu a protestat. Așteptam la coadă, când a fost ridicat pur și simplu”, a relatat un martor ocular.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele mai scumpe orașe din România. Prețul chiriilor e mai mare decât în Suedia
Digi FM
Laurențiu Cazan, obișnuit cu viața în Olanda, compară “Țara lalelelor” cu România: “Acolo, dacă te...
Pro FM
Cauza decesului lui Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk. Ce spun medicii legiști
Film Now
Richard Gere, adevărul despre rolul interpretat în „Pretty Woman”: „La început am spus că nu este pentru...
Adevarul
Mircea Diaconu și Partidul Comunist Român. A fost nevoit să joace în roluri de activist și proletar și făcut...
Newsweek
Care pensionari primesc încă o pensie până de Crăciun? Casa de Pensii anunță că a transferat banii
Digi FM
Andreea Marin, mesaj emoționant după ce fiica ei a fost admisă la facultate în SUA. Fanii vedetei au...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Sharon Stone, adevărul despre celebritate: „E foarte scump să fii faimos”. Actrița nu poate zbura cu linii...
UTV
Jennifer Lopez, in mijlocul unui scandal dupa aparitia unor imagini controversate cu P. Diddy din noaptea...