VIDEO. Proteste în întreaga lume. Ce i-a scos în stradă pe angajații Google

Data publicării:
google proteste

Mii de angajaţi Google au făcut grevă - din Singapore la New York şi de la Londra la sediul mondial din California -, denunţând modul în care este gestionată hărţuirea sexuală în cadrul întreprinderii, relatează AFP, potrivit News.ro.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Aceste proteste sociale de joi - primele de această amploare în cadrul acestei întreprinderi-simbol a modernităţii - a pornit de la un articol publicat de ziarul The New York Times (NYT) săptămâna trecută.

Cotidianul scria că Google a muşamalizat, în ultimii ani, o serie de cazuri de hărţuire sexuală implicând conducători de rang înalt, între care Andy Rubin - creatorul sistemului de operare pe mobil ndroid, care a plecat din grup în 2014 după ce a primit o indemnizaţie în valoare de 90 de milioane de dolari.

Rubin a negat aceste acuzaţii.

Organizatorii grevei au îndemnat cei aproximativ 90.000 de angajaţi ai Google din lume să iasă din birou la ora 11 dimineaţa, la fusul orar respectiv.

La sediul social al grupului, la Mountain View, în California, imagini difuzate de salariaţi pe Twitter şi e televiziuni locale arătau mii de salariaţi - supranumiţi „Googlers" - adunaţi între numeroasele clădiri din campus, complexul „Googleplex", în centrul Silicon Valley, leagănul giganţilor tehnologiei.

Unii dintre angajaţii filialei sale YouTube s-au mobilizat şi ei.

Justiție și transparență

„Doisprezece ani la Google şi n-am văzut încă o mulţime atât de numeroasă. Mândru să susţin justiţia şi transparenţa”, a scris pe Twitter Ken Norton, un salariat.

CEO-ul Sundar Pichai a anunţat, într-o declaraţie scrisă, că îi susţine pe angajaţii care aleg să facă grevă.

Exprimându-se joi seara, într-o conferinţă organizată de NYT la New York, el a recunoscut că există „furie şi frustrare în interiorul grupului”.

„La Google, noi punem ştacheta foarte sus şi nu am răspuns, clar, propriilor noastre aşteptări”, a declarat el, potrivit ziarului.

Potrivit CEO-ului, Google a „adoptat o poziţie foarte strictă” cu privire la comportamet neadecvat în ultimii ani, însă „momente ca acesta arată că nu am făcut-o întotdeauna corect”. „Se apropie acţiuni concrete”, a adăugat el.

Adunările au început în Asia, la Singapore, unde aproximativ 100 de angajaţi s-au adunat înăuntru, iar apoi la Tokyo, tot înăuntru, şi la Hyderabad, în India.

Greva a cuprins, apoi, Europa. Aproximativ 500 de angajaţi s-au adunat într-un spaţiu exterior al sediului european al Google, la Dublin. Iar la Londra, alte sute de salariaţi s-au adunat într-o sală mare a întreprinderii, după care au ieşit în stradă.

„Protestăm pentru a ne susţine colegii care au fost victime ale hărţuirii şi pentru a cere ca autorii să nu fie protejaţi sau recompensaţi”, a declarat pentru AFP Sam Dutton, un dezvoltator.

Alte adunări au fost organizate la Berlin şi Zurich.

Protestul de la New York

La New York, unde Google are aproape 10.000 de angajaţi, sute de salariaţi - majoritatea în vârstă de până la 40 de ani, s-au adunat într-un parc situat în apropierea sediului întreprinderii, în cartierul Chelsea.

Unii erau „înarmaţi” cu pancarte cu mesaje ca „a venit vremea high-tech («Time's Up Tech»)” - o trimitere la mişcarea „Time's Up" de apărare a victimelor hărţuirii sexuale, apărută în urma #MeToo, în octombrie 2017. 

Mai multe persoane s-au succedat la megafon, pentru a-i îndemna pe manifestanţi să ceară schimbarea culturii la Google, unde femeile reprezentau în 2017 doar 31% dintre salariaţi şi 25% din conducere.

„Avem ambiţia să fim întreprinderea cea mai bună din lume”, a lansat una dintre organizatorii newyorkezi, Demma Rodriguez. „La Google, se aşteaptă de la noi să fim excepţionali, să ne atingem obiectivele. Însă şi noi avem obiective, ca întreprindere”, a adăugat ea, subliniind că una dintre valorile Google este „respectul”.

Claire Stapleton, altă organizatoare, s-a felicitat de succesul grevei, explicând că ideea a apărut luni şi s-a propagat în întreprindere printr-un grup de a-mail din care fac parte 1.500 de persoane.

„Eu cred că (...) vrem cu toţii o schimbare (...). Cred că conducerea ne ascultă”, a declarat ea.

După articolul din NYT, Sundar Pichai le-a trimis angajaţilor un e-mail în care anunţa că 48 de salariaţi - dintre care 13 conducători de rang înalt - au fost concediaţi din motive de hărţuire sexuală în ultimii doi ani, fără ondemnizaţie. El a dat asigurări că grupul nu va mai tolera vreun comportament deplasat.

În alt mesaj public - făcut public de site-ul specializat Ars Technica - CEO-ul se declara, marţi seara, „profund dezolat de acţiunile trecute şi de răul pe care l-au făcut angajaţilor”.

Alphabet - firma-mamă a Google - a confirmat miercuri că Rich DeVaul, un conducător al „X”, divizia grupului dedcată proiectelor futuriste (baloane pentru difuzarea Internetului, drone de livrare, şamd) tocmai a plecat fără indemnizaţie.

DeVaul se afla între cadrele de rang înalt „protejate” de Google, în pofida faptului că grupul ştia despre hărţuiri sexuale, dezvăluie NYT. Potrivit cotidianului, el a făcut avansuri, în 2013, unei femei care candida la Google.

Silicon Valley este de mai mulţi ani acuzat de sexism şi că închide ochii la hărţuirea sexuală.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri